One-shots.

Caleidoscop de Gânduri.
Bungetul Înnegurat

Închis … între patru pereţi …

Ajungerea acasă deja părea o năzuinţă atât de greu de atins, încât încetă să se mai zbată între firele arse ale motorului pentru a le înlocui, sau de a mai închide sistemele nefolositoare pentru a păstra mai multă energie pentru comunicaţii.
Stătea sprijinit de peretele vestic al camerei, fixând una din plăcile distruse pe jumătate din metal, ce trebuia să peticească o gaură mai veche.

Singur, cu gândurile mele …

În minte-i reveniră imaginile trecute, atât de vii însă atât de îndepărtate, încât uitase cât a trecut de când le căpătase.
- Nu! Nu putem pierde nava! Nu voi accepta aşa ceva!
- Renunţă, Calyx ! Nu merită să ne riscăm cu toţii viaţa!
- Dacă vrei să-ţi scapi pielea, pleacă, transportoarele sunt active. Dar eu rămân. Ştiu că o pot repara!
- Reeve, vei veni cu noi.
Glasul calm şi răguşit al colonelului răzbătea deasupra tuturor vocilor, făcându-l pe Calyx să se cutremure în faţa ferocităţii şi durităţii vocii sale; deşi era mai mult decât obişnuit cu faptul de a-l avea pe Mallory Taro ca şi căpitan, nu-şi putea, însă, stăpâni admiraţia faţă de stăpânirea de sine a militarului.
Reflectă o clipă asupra deciziei ce trebuia să o facă.
- Voi rămâne.
Tonul său fusese rece, şi nu zăbovi mult în aceeaşi cameră, pentru a nu le da răgazul colegilor săi pentru a-l face să se răzgândească. Fugi până în camera de comandă, liniştindu-i pe cei ce rămăseseră şi trimiţându-i în camera în care erau ceilalţi. Introdu coordonatele stabilite de căpitan, ca mai apoi să facă modificările necesare la transportoare pentru a scăpa tot echipajul deodată din faţa primejdiei.
Cu un sunet metalic, surd, sistemul îl anunţă că au ajuns în siguranţă.
Ar trebui să mă apuc să ajustez scutul, pentru a-l lărgi şi pentru a crea o bulă de timp şi…
Şirul gândurilor i se întrerupse, în momentul în care dădu peste planurile motorului auxiliar, şi anume cel subluminic. Asta e!, îşi zise Calyx, luminându-se la faţă. Luă unul din ecranele pe bază de plasmă energetică de pe bordul de direcţie, fugind spre camera motoarelor.
Poate cu puţin noroc voi ajunge îndeajuns de repede acolo pentru a putea salva nava şi pe mine, odată cu ea.
Alergând pe culoarele întunecate, aruncă o privire către peretele din sticlă; plutea în derivă, aproape de orbita unei planete roşii, ameninţat de un meteorit ce n-ar face prea multe ravagii pământului cărămiziu, însă i-ar fi fatală navei. Trei minute … exact trei minute, îşi zise el, văzând parametrii ce se înşiruiau pe ecranul ce-l ţinea în mână. Iuţi pasul, sperând că va mai salva ceva timp şi pentru a ajusta câte ceva la motor.
Ajunse, camera fiind undeva în centrul navei. Marea majoritate a sistemelor nu funcţionau, fiind ori arse ori nu mergeau din cauza unei frecvenţe electro-magnetice ciudate ce o emana planeta roşie din apropiere. Din cauza fumului înţepător şi a scânteilor ce pâlpâiau aleatoriu, căuta orbeşte prin cameră, mai ales pentru că nu era chiar atât de obişnuit cu acea încăpere, făcând, de-obicei, modificările necesare din laboratorul său, însă din cauza sistemelor arse din cele mai multe panouri de comandă nu avea cum să conecteze ecranul la motor.
Aha! Aici e!, îşi zise el, butonând mai apoi pe ecran; apăru schema tehnică a motorului, apoi cu mici cerculeţe roşii punctă automat zonele avariate. Ar trebui să fie uşor …, îşi zise Calyx, căutând programul ce-l realizase în caz de urgenţă pentru a-l descărca în mecanismul motorului. Acum … ar trebui doar să închid sistemele nefolositoare, să redirecţionez energia către motor şi să stabilizez energia …

Şi chiar am reuşit …
Zâmbi, la gândul că scăpase din faţa inevitabilului, cu o fentă ce părea irealizabilă şi incredibil de prostească, însă tocmai faptul că reuşise îl făcu să se îngroape în vid, în pustiu.

Şi chiar mă gândeam cum aveau să mă privească ceilalţi, când aveam să le spun cum am scăpat …

Îmi mai trebuie timp, nu voi reuşi!, îşi zise Calyx, privind parametrii, împleticindu-se prin firele mecanismelor şi apăsând din când în când pe ecran, redirecţionând energia către motor. În cele din urmă, lăsă câteva sisteme pornite, sperând că-i va fi îndeajuns.
Fugi înapoi în sala de comandă, aşezându-se la bordul de direcţie, stabilizând cât îi permitea timpul de mult motorul, apoi introduse coordonatele. Poate voi reuşi!, îşi zise el, bucuros la gândul ce-i încolţise-n minte, apăsând aproape mecanic pe câteva butoane.
Închise ochii.

Câtă putere pot avea câteva cuvinte… Îndeajunsă pentru a face un om să uite paşi şi măsuri de protecţie importante …

Nava apăruse din mijlocul unui mănunchi de fulgere chiar în spatele meteoritului, la timp pentru a evita impactul. Am reuşit!, îşi zise el, încă privind universul ce se întindea în faţa sa. Însă bucuria nu dură mult, căci, cu o zguduitură puternică, nava fu propulsată undeva departe prin spaţiu-timp.
După ce-şi reveni, Calyx privi ecranul, acesta înştiinţându-l că toate sistemele din camera motoarelor erau arse, din cauza celui subluminic, ce explodase; toată zona din jurul acelei camere. Oh, nu, acum cei de pe planetă vor crede că a fost distrusă nava şi nici nu se vor mai obosi să o caute. Dar ce tot spun ? Sunt în mijlocul pustiului, iar universul este prea mare pentru a-l răscoli, le-ar lua toată viaţa sau chiar mai mult…

Calyx se ridică într-un sfârşit, începând să cutreiere nava. Stătea de ceva timp prins, încât nici nu ştia dacă va mai merge pentru mult timp sistemele de menţinere a vieţii. Oftă.
Ajunse în faţa unei camere-depozit, cu uşa distrusă aproape pe întregime.

- Calyx, încurând vom ajunge pe Surnur, nu e minunat ?
- Normal, m-am săturat să le tot repar greşelile novicilor ăstora.
Caelen râse, în timp ce lucra la una din lamele jungherelor sale. Calyx îl privi îngândurat, atent şi la ce spuneau militarii din faţa uşii laboratorului lor.
„- Ai văzut nava aceea ce trecuse acum o oră pe lângă noi ? Nu ne-a făcut nimic, ci a stat două minte, apoi a plecat.
- Da, mi s-a părut că aud ceva în aripa estică, iar apoi am văzut o capsulă de salvare.
- Tu întotdeauna vezi capsule de salvare.”
Apoi un râs răguşit îi asurzi urechile, însă nu putu acoperi teama. Dacă e totuşi adevărat ?, îşi zise Calyx, încruntându-se.
- S-a întâmplat ceva? zise Caelen, uitându-se la Calyx, apoi mutându-şi privirea către militarii din dreptul uşii laboratorului.
- Eu merg să verific ceva, tu stai aici şi vezi să nu se atingă cineva de lucrurile mele.

Câtă dreptate putea avea, şi totuşi întotdeauna îi luam în râs dorinţa sa de a ajunge acasă mai repede … Iată că am ajuns în locul său …

Intră în cameră, căutând; în cele din urmă se opri în faţa unei oglinzi cam de mărimea sa. Avea ecranul pe bază de plasmă energetică în mâna stângă. Se auzi un sunet înfundat, ce însă zgudui nava. Alte sisteme explodate ..., îşi zise el, schiţând un zâmbet trist.
Ridică mâna dreaptă, atingând uşor suprafaţa oglinzii.
Am vrut atât de mult să salvez nava, şi totuşi chiar eu am distrus-o …

- Caelen, nava va avea un mecanism de protecţie, în caz că va ajunge în mâinile duşmanilor: dacă motorul subluminic va fi distrus, înseamnă că va distruge şi celelalte sisteme, adică nava nu va putea să protejeze camera cu combustibil. Şi se va distruge singură, încetul cu încetul.
- Dar celelalte sisteme parcă erau distruse. Cum va mai putea apăra nava?
- Acesta va fi micul meu secret. Şi ceea ce e şi mai bine, este că odată iniţiată procedura, nu se va mai putea anula.
- Şi dacă facem noi o greşeală şi motorul auxiliar va exploda ?
- Fii serios, Caelen, ai uitat cu cine vorbeşti ? Eu voi călători de fiecare dată pe nava asta, deci nu se va face o asemenea greşeală.

Atât de încrezător în vorbele mele şi totuşi atât de ignorant …

În spatele său, geamul se crăpa încet; Oglinda către universul alternativ … Lăsă mâna în jos, privindu-şi reflexia. Inspiră adânc, ultima gură de aer din universul său.
Păşi înăuntrul ei, sticla fluidizându-se, înghiţindu-l. În urma sa, nava părea să se spargă, odată cu toate gândurile sale de a o salva.


- 2009, 23 ianuarie, seria Caleidoscop de Gânduri