Iată că am ajuns in sfârşit acolo,pentru prima dată am reuşit să asist la un moment magic,încântător.eram chiar acolo,la îmbrăţisării ţărmului cu marea.Priveam nemişcat dansul acelei mingi de foc pe care noi o numim soare.Era un apus,dar în acelaşi timp,în acele împrejurări putea fi şi un răsarit..Răsăritul sau naşterea acelor momente pierdute în nenumăratele noastre greşeli…Peişajul în care mă aflam era minunat…priveam acest răsarit ,această renaştere a acestui univers.nu a fost un vis,a fost cu siguranţa ceva real,deoarece auzeam acea melodie a mării..valurile,desi nu erau prea mari imi trimiteau privirea spre lumi necunoscute..dar totuşi,parcă ceva lipsea.nu era totul perfect..soarele se reflecta cu mândrie în limpezimea apei,iar eu rămăsesem pe ţărmul aproape îngheţat,căci eu absorbisem toată căldura lui.Deodată aud o chemare,o voce pe care o cunoşteam foarte bine.în acele momente mi-am dat seama că miracolul se înfăptuise.m-am uitat in jur dar nu obsevasem nimic,deşi
ştiam că ea,zeiţa mea rebelă,era acolo…Dar,atunci când am privit marea am observat-o.Era acolo,la întâlnirea razelor solare cu liniştea mării..Atunci nu am mai stat pe gânduri.Am alergat până la ea,pentru că eram dependent de acele îmbrăţişări minunate.Cu cât mă apropriam mai mult de tine,reuşeam să-ţi redescopăr chipul tău de zeiţă.Eram nerăbdator să explorez din nou trupul tău de femeie.Îmi era dor de parfumul tău,de zâmbetul tău…Căci zâmbetul tău era acela care mă putea ajuta întotdeauna să zbor.Zâmbetul tău era un medicament,dar si un drog..Dar te doream,te vream langa mine..Nimic nu mai conta,deoarce apariţia ta mă făcea din nou puternic.Nu ştiu cât a durat până să ajung lângă tine,căci în acele momente am simţit cum timpul se oprise..Te-am îmbrăţişat imediat,căci eram nebun după tine..În ochii tăi am putut observa în acele momente imaginea sacră a iubirii…Iubirea este zâmbetul pe care l-am întâlnit în acel răsărit pe faţa ta,dar în acelaşi timp este cu siguranţă imaginea acelui răsărit în apele mării,dar şi în inimile noastre nemuritoare.
Nu ştiu ce s-a întâmplat în acea dimineaţa de soare.Nici nu am observat când oamenii au venit şi ei acolo,deoarece eu te ţineam în braţe.eram foarte fericit,deoarece eram foarte fericit..Tu erai foarte frumoasă,iar corpul tău îmi trimitea căldura de care aveam nevoie..Radiaţia cuvintelor tale dansau pe tărâmul pasiunii.Tu erai visul realităţii în care eu intrasem.Totul în jur era minunat,căci viaţa mea redevenise minunată..Atingerile tale,focul acelui ritual de iniţiere mă făcea să-mi recapăt enrgia şi puterea de a zbura..În acele clipe credeam că reuşisem să-mi îndeplinesc cel mai important vis al vieţii mele..
Dar iată că în acele momente,când totul părea minunat tu ai dispărut..Nu ştiu cum s-a întâmplat,dar nu te-am mai văzut niciodată…Soarele rămăsese singur pe cerul acela plin de enigme,iar eu eram foarte nedumerit.Atunci am simţit pentru prima dată acea otravă a singurătăţii,a nefericirii…Nu îmi mai amintesc nimic din ce a urmat dupa acea ultimă îmbrăţişare,deoarece cred că am asistat la ultimul vals al universului..Eu te pierduesm pentru totdeauna.Marea se despărţise de ţărm,Iar cerul,încetul cu încetul se ridică deasupra pământului..
Sam Ian 01, 2011 7:57 pm Scris de 
prin acest blog vreau sa va transmit un mesaj pretios:de fiecare data cand va simtiti singuri ,cand credeti ca cineva va invins,sa va amintiti de puterea pe care o aveti 
.atunci sa va ridicati si sa luptati.sa nu va dati niciodata batuti,pentru ca pana la urma veti invinge...viata..este misterul cel mai frumos din acest univers..iubirea este forta care o intretine,iar eu imi doresc sa …
