teorie despre viata

vantul sufla cu putere,iar eu am inceput deja sa te caut.am pornit cu mari sperante la marea incercare:singurul obiectiv era acela de a te gasi.as fi dat orice pentru a reusi sa te mai vad macar o data zambind,sa pot din nou explora adancul ochiilor tai....toata lumea mi se parea straina,pentru ca stiam ca aceasta planeta nu era locul potrivit pentru noi doi.....pamantul acesta este desertul,iar tu parca ai devenit o piramida,un loc unde eu incerc sa ajung si sa-mi las sufletul sa se odihneasca pentru totdeauna in acea piramida a inimii tale.soarele e reprezentat de iubirea profunda pe care amandoi o cunoastem si o exprimam.......aceasta este puntea dintre mine si forta care ne-a creat......dar si podul spre viitorul pe care mi-l doresc sa il petrecem impreuna.......
e atat de greu sa vezi ca nimeni nu te poate ajuta atunci cand ai nevoie.parca toti se transforma in nisip si dispar atunci cand avem nevoie...in aceasta calatorie ma voi orienta dupa lumina soarelui si a stelelor....pentru ca acest cer este de fapt o oglinda care refleta lumina ochilor si a inimii tale.este oglinda sufletului meu,si este foarte fericita...pentru ca este singura care a avut ocazia sa reflecteze cel mai frumos chip ,acela al unei zeite......acesta oglinda nu reflecta doar lumina ta,ea imi arata si mintile intunecate ale pamantenilor,si prin acest lucru ma simt protejat si imi pot continua calatoria.atunci cand cerul plange,eu stau si ma gandesc .stiu in acele momente ca cerul este razbunator,deoarece cineva a incercat sa te supere.sincer,urasc fulgerele.atunci imi dau seama ca oamenii nu merita sa iubeasca ,deoarece intotdeauna gresesc si niciodata nu recunosc acest lucru.......ador zilele insorite si noptile instelate,atunci stiu ca tu esti fericita si ca zambetul tau ocroteste acesta planeta.....cand ai ceva de spus eu intotdeauna aud glasul vantului,si inteleg tot ce vrei sa-mi spui.in acesta lume eu sunt aventurierul care doreste sa atinga marile comori ale universului.pentru mine tu esti cea mi pretioasa comoara.nu vreu sa devii comoara mea.vreau pur si simplu sa stau langa tine in cufarul fericirii si sa ne petrecem toate clipele impreuna,.nu sunt smarald,nu sunt bijuterie.insa ador aceste creatii,chiar daca nu sunt si eu ceva stralucitor.........parca am orbit,dar in acelasi timp cred ca am descoperit lucruri pe care putini oameni le cunosc....te-am descoperit pe tine..insa tu ai fugit,nu stiu inca motivul,iar eu am inceput sa te caut,abia astept clipa regasiri...............................ochii tai sunt un labirint in care se avanta fiecare aventurier.fiecare cauta fericirea,dar majoritatea cad rapusi de caldura sufletului tau...cine reuseste sa strabata aceast labirint,ajunge intr-un loc sacru-inima ta.acolo gaseste fericirea dorita si uita toate problemele.cine nu reuseste sa iasa din acest labirint,va cadea rapus de atatea incercari,in care a iesit intotdeauna infrant.....
as vrea sa patrund si eu in ochii de carte m-am indragostit,,chiar daca ar fi ultimul lucru pe care l-as face.....iar daca timpul ar deveni o amintire,as fi totusi fericit pentru ca te-am vazut zambind,si am reusit sa ating o femeie creata de soare....daca voi ajunge in inima ta as zbura peste toate varfuri;le muntilor,si as sedea pe taramul fericirii,in care toti venereaza numele tau.eu insa iti venerez ochii plini de sclipire...... ............in ochii tai am gasit intelepciune,si am reusit sa descopar unele raspunsuri la marile enigme ale omenirii.insa nu mai lasat sa aflu raspunsul la enigma care ma framanta cel mai mult:iubirea...ochii tai mi-au descris atatea lucruri uimitoare.sufletul tau ma calauzit spre purul adevar despre viata.am ajuns in fata unui copac.era copacul vietii.fructele lor erau oamenii,plantele si animalele.ele erau rodul acestei planete..toate erau frumoase,dar in acelasi timp erau diferite.fiecare urma sa-si continue propriul drum la momentul potrivit.dupa ce aveau sa fuga din copacul pe care pamantenii il numesc terra,cadeau prin marele univers.unii cred ca aceste fructe deveneau stricate,dar nu este adevarat.o data cu parasirea copacului capatau o noua forma.din acel moment rolul lor se schimbase.fiecare fruct trebuia sa-si gaseasca un loc potrivit in acest univers.apoi trebuie sa astepte sa creasca si sa devina un copac,si sa dea nastere la noi fructe.acest proces le era cunoscut,pentru ca pe pamant reusisera sa dea nastere la flori si sa transforme copacul intr-o lume minunata plina de viata.asta este viata care ne inconjoara,totul este atat de simplu si de frumos.e adevarat ca unele fructe devin locul ideal al viemilor,stapanii marilor dezastre...dar acestea sunt izolate,pentru ca pamantul este o recolta bogata..... ..

mai am cateva ore de trait,de aceea m-am gandit sa imi descriu viata.doream sa aflu daca aceasta calatorie isi atinsese tinta.doream sa aflu daca reusisem sa-mi indeplinesc visul suprem...viata mea putea fi un zambet,putea fi privirea unui indragostit,dar si imaginea soldatului invins in lupta cu realitatea.imi fac curaj,imi eliberez sufletul si-l las sa patrunda in necunoscuta mea viata..trecut si putin prezent,pentru ca numai poate fi vorba si de viitor-e imposibil...viata mea o poveste de iubire,nu este nici macar fractiune din chipul ingerilor..viata mea nu este un vis,dar nici realitate...viata mea este fericire,dar si suferinta..este lumina iubirii dar si parte in intunecata singuratate..viata mea este un mesaj,pe care am incercat sa-l transmit pamantenilor..stiu,m-am nascut din dorinta apriga de a iubi si de a ajuta...nu stiu cat de mult am ajutat aceasta lume in calatoria mea,dar stiu ca au existat fiinte care au zambit atunci cand m-au intalnit....fiecare zambet este o comoara pentru cine il priveste..nu am facut prea multe fapte bune,dar am stiu sa ma bucur si sa incerc sa ajut atunci cand ma simteam in stare..am fost intotdeauna fericit de viata mea..nu pot uita zeitatea care mi-a alinat focul din inima mea...nu pot uita nenumaratele imagini oglindite in ochii mei...nu pot uita acelee persoane pe care le-am iubit...nu am iubit pentru a fi iubit..nu am iubit pentru ca asa este moda..nu,eu am iubit doar pentru a trai..pentru ca plamanii mei nu respira doar aer..respira iubire,respira nebunie..nu crede ca ma intelege cineva,dar stiu ca fiecare clipa a vietii mele a fost una speciala:atunci cand ma afllam langa tine,reuseam sa privesc dincolo de limitele proprii si am putut depasi realitatea oamenilor..langa tine am fost in stare sa zbor,dar am simtit si nevoia de a ma scalda in clipi de liniste,de singuratate...am ajuns in varful muntilor,dar fundului oceanului era si un mister pentru mine..atunci cand nu eram langa tine nu eram trist..deoarece singuratatea era un experiment,care ma ajuta mereu sa inving orice obstacol si sa ajung din nou la tine..atunci cand propriile mele arme imi produceau rani,ma retrageam pentru cateva clipe:incercam sa gasesc metode noi,incercam sa invat din propriile greseli..nu regmret nimic,pentru ca viata mea este rodul unor incercari nebunesti...nimeni nu ma credea in stare sa traversez labirintul vietii.dar iata ca am reusit..am adunat fiecare amintire si le-am pus intr-un album numit suflet..acum,voi trimite acest album spre taramuri necunoscute,pentru a planta samanta iubirii in diverse locuri...nu plange,zambeste...amintesteti mereu viata pe care o traiesti..amintesteti ca te-am iubit...tu esti cea mai pretioasa piatra din cufarul inimii mele...tu ai puterea sa stralucesti neintrerupt...numele tau,provine din alianta tarmului cu marea,iar eu sunt locul pe care stai..sunt locul unde te odihnesti,unde stai si privesti fiecare rasarit...eu sunt parte din aceasta planeta,iar tu,esti raza de soare care-mi mangaie obrajii...pasesc acum intr-un taram necunoscut..stiu ultimele secunde incep incetul cu incetul sa apuna...una cate una...esti din nou langa mine,iti privesc frumuswetea ta rara..fac o scurta calatorie in ochii tai....ma incalzesc apoi intr-o camera minunata(pe care pamantenii o numesc inima)..privesc focul si stiu ca el este iubirea care mi-a desenat viata....apoi,dupa cateva atingeri incep sa parasesc aceasta planeta..simt ca mai pot spune cateva cuvinte.nu ezit,aleg doar doua cuvinte magice care sunt intotdeauna fermecatoare:te iubesc....

au rams doar zece secunde.cand aceste secunde se vor scurge va trebui sa-mi spui cat ma iubesti.cand va tebui sa-mi vorbesti,timpul se va opri,amandoi ne vom teleporta pe un taram fermecat,pentru a nu ne deranja nimeni..10,9,8,7,6,5,4,3,2-dar nu pricep ce faci-nu,intotdeauna decizi inghetarea timpului inainte de a se scurge toate secundele...nu doresti sa-mi spui nimic...ai puteri speciale,dar nu reusesti sa-mi spui ceea ce vreau sa aud.e nevoie doar de doua cuvinte...sau macar unul..tu imi poti da aripi,dar ma poti si ucide.este alegerea ta,tu decizi ce trebuie sa faci.asept,sunt cuprins de curiozitatea raspunsului tau,dar trebuie sa astept...au mai ramas cateva clipe..dar trebuie sa ajuti..sunt ratacit in aceste mistere ale universului in care plutesc...cuvantul tau imi poate da aripi,dar ma poate face sa cad in oceanul singuratatii si sa-mi inec timpul ramas cu nenumarate momente de singurate..

Asteapta-ma,iubirea mea...,de nu ,te voi urma!
Si de ma vrei,voi spune....DA!
Caci tu ,nebunul meu iubit,esti soarele la rasrit...si luna cea nebuna!
Nu ma lasa,sa pling asa...ingerul meu din noapte,
Caci tu esti viata mea si spuma moilor mele soapte,
Coboara-n noapte si ma ia...si toarna-mi viata intruna,
In inima si Setea mea ,nu va seca niciuna!
Caci visul tau neostoit m-a rupt in doua,
Si m-a intrupat necontenit,sa fiu din nou ca noua!
Sa fiu iubirea ta dintii,sarutul de pe urma,
Iti voi turna din plosca mea, Iubirea ca si Roua,
Si Sarea Vietii ti-o voi da ,pe Spuma marii Moarte,
De ma vei Lua si vei crea Ceva...Lumina,Soarte!

Cu inspiratie si iubire

Luminita
Ps.Nu am nimic impotriva daca o publici in Blogul lui Paulo!

LUMINITA AMON a scris:

Asteapta-ma,iubirea mea...,de nu ,te voi urma!
Si de ma vrei,voi spune....DA!
Caci tu ,nebunul meu iubit,esti soarele la rasrit...si luna cea nebuna!
Nu ma lasa,sa pling asa...ingerul meu din noapte,
Caci tu esti viata mea si spuma moilor mele soapte,
Coboara-n noapte si ma ia...si toarna-mi viata intruna,
In inima si Setea mea ,nu va seca niciuna!
Caci visul tau neostoit m-a rupt in doua,
Si m-a intrupat necontenit,sa fiu din nou ca noua!
Sa fiu iubirea ta dintii,sarutul de pe urma,
Iti voi turna din plosca mea, Iubirea ca si Roua,
Si Sarea Vietii ti-o voi da ,pe Spuma marii Moarte,
De ma vei Lua si vei crea Ceva...Lumina,Soarte!

Cu inspiratie si iubire

Luminita
Ps.Nu am nimic impotriva daca o publici in Blogul lui Paulo!

superba poezia-felicitari.http://paulocoelhoblog.com/2009/07/13/forum-on-the-triangle/

Mersi ,pentru promptitudinea postarii,si bineinteles pentru complimentele calde!

Iubire si lumina,
Luminita

viata mea este un jurnal de calatorie spre cunoastere si fericire,deoarece in paginile acestui jurnal se afla chipul tau fermecat.viata mea este poate o sageata care strabate un spatiu infinit pe teritoriul iubirii.stiu insa ca am nevoie de un arc si de cineva care sa manuiasca foarte bine arcul si sageata.viata mea este sageata,arcul este timpul si spatiul acestei lumi in care ma aflu...iar tu esti singura care poti manui aceste arme nemortale iubirii...iubirea imi da aripi sa patrund prin sufletul tau.el este paradisul vieti mele trecatoare,este dovada clara a existentei iubirii in acest univers.arma nemortala pentru iubire!da,iata ca exisa asemenea arme,chiar daca pamantenii nu cred in existenta lor...timpul si spatiu sunt niste arme.da,iubirea este un examen,este o batalie pe care sufletele noastre le intalnesc pe acest taram al vietii..timpul si spatiu sunt arme menite sa distruga iubirea dintre doua suflete.dar nu reusesc,pentru ca iubirea adevarata,care este eterna,este de partea celor indragostiti.chiar daca intre doua persoane care se iubesc exista o distanta mare,chiar daca totul pare pierdut in diversitatea muntilor,a campiiilor si a podisurilor.spatiul este arma care nu poate rani doua suflete unite printr-un legamant numit iubire.timpul devine trecut pentru cei ce traiesc intotdeauna impreuna...el nu poate ucide,nu poate nici macar rani.stiu,poate ca nimeni nu crede.dar este adevarat..omul a inventat timpul,el a creeat spatiul.dar,pentru cei ce nu cred in iubire,timpul si spatiul sunt ca niste arme.poate ca toti s-au plictisit de prezenta mea atat de inutila,dar nu mai e mult...mai sunt doar cateva zile,apoi va trebui sa plec,sa parasesc pentru totdeauna ochii tai.voi parasi tot ce am avut in lumea acesta.imi voi parasi si trupul,pentru ca nu mai am nevoie de el.intotdeauna acest trup ,in care se afla sufletul meu,a fost mai mereu cu un pas inapoi....trupul meu a fost un obstacol pentru aceasta viata de neuitat.nu pot parasi amintirile placute traite langa tine.nu pot parasi momentele sacre de iubire..nu pot,dar nici nu-mi doresc.imi doresc sa-mi petrec aceste ultime clipe ale calatoriei langa tine...vreau sa-ti mai privesc macar o data ochii..vreau sa-ti mangai sufletul si sa-ti privesc umbra trupului...apoi,cand ultima secunda va muri,eu te voi privi...iti voi atinge zambetul tau de zeita a acestui univers..apoi,voi pleca.stiu,ma tot gandesc la acest moment...sunt cuprins de un foc ucigas al fricii..imi este teama de durerea de a fi atat de liber in taramul necunoasterii,atat de singur...tremur,tremur si numai ma pot opri.nu stiu ce sa fac,nu stiu.as vrea ca aceasta despartire sa fie precum un rasarit,sau poate un apus.imi doresc sa nu plangi,nu vreau sa suferi.vreau sa traiesti in continuare cu zambetul pe buze,pentru ca drumul tau in aceasta lume este un dans ametitor al iubirii...danseaza,pentru ca astfel inima mea,care este pentru totdeauna numai a ta,va zambi.cand tu esti fericita,totul in jurul meu este atat de frumos.nu pot descrie aceasta situatie minunata,pentru ca nu s-au inventat cuvinte pentru asemenea clipe de magie.da,iubireea este o clipa eterna de iubire,simtita si exprimata intr-un spatiu infinit..cand iubirea creeaza doua torte in sufletele unei perechi,armele dispar,prefacandu-se in conditii favorabile vietii

...sunt lucruri care vin si trec si=ti fac un semn si tu incerci sa=l spui si spusa ti=e desarta sau gresita...le=ai izgoni si parca=ti pare rau de ele , ca au de patiimit o vina care nu era a lor ...ca trebuie sa fie sterse din traitul tau, si=asa putin, n=ar fi nimic...dar sovai sa le=arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut si ai putut ...e trist ca n=ai stiut sa spui ca lumea cum urca norii albi sub soarele de mai [ cum au urcat in ziua=aceea, nu in alta] , cum ,alta data, incercau sa se inalte , greoi , cu aripi ude, pierind de=aceasta incercare , cum inspumarea lor se prabusea , bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului , cum vorbe prea frumoase pot maslui putin sau tulbura infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg , regreti ca n=ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii , cu varteje cenusii si spume sumbru= albe [ cum si erau , dar asta nu ajunge ] , ca luminile albastre , de otel , taiau intr=un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum este soarele din vis ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi , ca nu e mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa tie de mai departe decat cerul insusi sau sa=l vezi prins silnic intr=o urzeala rara , eterna si iremovibila ...sau ca nu este nimic mai migalos exact si nici mai plat decat sa spui ca ai vazut in cerul apos al diminetii delicate flori prelungi albe=roz = cenusii sau un cer albastru , putin stins , cu flori de cumuls bine infiripate si statornicite , atinse de umbre usoare intr=o lumina dulce=obosita si racoroasa , alta decat aceea , blanda si ea, care ilumina , in nefiinta unei alte zile , niste frasini inalti pe un perete de nori de culoarea ardeziei ...si la urma urmei poti sa nu vezi , poti sa si uiti cum se izbeau de staci , cu valurile unei mari usoare, norii suri sau cum ridica vantul spuma din intunericul marii spre cer ca pe o ceata , ca pe o zapada a privirii si=a parerii...si oare cum a fost cu=adevarat acel rece tumult de nori de furtuna, de ce chiar norii posomorate varteje si trambe de praf printre stelele albe??? si totusi lanceda mocnea lumina acelei chinuite dimineti si totusi in tacere si taina se nasc din tarana norii catre cer si sunt destule zile a caror frumusete din nimica alta nu se zamisleste decat din umbrele noptii , dainuind nevazute printre orele lor , si altele in care , ca un abur greu si cald , viata urca , in cercuri lenese si largi , catre zenit ...sa fie oare vrednic de uitare cerul acela ingust de mai ieri in care vantul se zbatea intre crengi naravase si norii nauci?? sa nu bagam de seama cum se sterg adesea intocmai ca aburul unei suflari pe o oglinda???si, printre stele , cum se misca ??? fug sau curg , aluneca , plutesc , se alinta sau pier , dar in oare cate chipuri???si cum sa spui acele multe alte chipuri in care , din orizont in orizont , se inspumeaza in vantul aspru si inalt, sub stelele uitate, tenebrele acelui ocean ,stropindu=ne din cand in cand cu stropi amari? cat despre noapte, putem oare simti cum trece ea prin trupurile noastre ca o apa lina , ca o tacut insufletitoare otrava si cum aluneca prin negura viselor noastre astrele reci si trufase, in vreme ce afara ard mai nestatornice stele in vantul negru si mut al noptzii tarzii si alta data mai clemente stele isi topesc lumina ca o roua peste somnul nostru ??slugi proaste sunteti voi , cuvintelor pestrite si bastarde care spuneti cum doarme lutul greu si adanc sub sesul cernit al norilor pustii, visand nori in azur si lumina, ciriacee fumuri de gheatza , aburi si unui mare cristal nevazut ce se desface si se despleteste mandru minunat de sine ..sau cum ca soarele se vedea azi [ in care azi???] ca in fundul unei ape rascolite de fum si ca o parte din visele noastre sunt taiate din marmura sau din bazaltul eternilor nori, in timp ce , deasupra ochilor nostri inchisi , in cerul strain , lumi mute se fac si se desfac ..si se tarasc atatea ganduri nerostite intre umedele aurore ruginii, cu miros de frunze moarte , si prabusirea norilor in viforul vorace al amurgului , incat parca auzi cum vorbele isi cer iertare si se inalta stele si coboara stele peste moartea inca unei zile , iar dimineata se va reaprinde tremurand ..si daca cerul curgea domol catre apus , iar norii lui pareau purtati , amestecati in valuri albe, valuri sure de un vant venetic nu=i poate vina nimanui decat a gandului satul de sine si de lume , la a carui margine de catre vis norii stau uneori salbatici si si sterpi , asteptand parca cine stie ce razvratire sau numai ca puterea umeda a pamantului , mustirea lui de seve si de limfe , sa infloreasca iar sub focurile soarelui ..si oare nu=i adevarat sa spui , chiar daca e degeaba , ca, in dogoarea verii, mari nori albi trecut=au sub privirea ta dintr=un alt timp , deasupra lanurilor coapte , indelung, ca , alta data , in umbra norilor bruni , lumina miezului de zi parea ca o lumina de amurg si=apoi , chiar in aceeasi zi , dintr=un candva azi devenit aproape niciodata , asfintitul nu era decat o panza usoara si fina de ploaie purpurie in adancul unei lumi intunecate??? desigur, este treaba ta ca ai vazut resturi de curcubee risipite de vant , margini de nori cu dogori de zapada , ca ai trait un lin vazduh de toamna si de luna si colbul alb si incins al norilor de vara si suisul navalnic catre soare al mirosurilor pamantenwe si coborarea lor , cu el , in vechiul intuneric si o atat de inceata ningere prin fumul unei seri ..dar nu e doar a ta daca, jucandu=te cu vorbele si rasfatandu=te in alinatoarea ta mahnire , s=ar intampla sa fii un indeajuns de bun , chiar daca prea stangaci , mijlocitor...sau doar un martor , gangav si uituc...si totusi martor...astfel ca tot ai spus ca cerul , azi e ca o pacla albastra care urca din pamant , nu foarte sus , ori, altfel, ca ziua insasi este ca o ceata , tot albastra , aruncata peste cerul instelat , ca valuri foarte mari stropesc ca spuma norii negri=verzi , ca boarea acestei mocirloase si inveninate mari urca prin dimineata si ea instelata , ca lacuri infioarate de vant isi tremura lumina pe cetele de nori , ca printre nori , alti nori , bat vanturi fierbinti si ca zavistia lor starneste neguri mari si rele ..nu se ridica norii din paduri si nu pornesc alene peste cer , peste campii si mari , umplandu=ti gandul de rumoarea marilor alcatuiri purtate atat de departe in gloria lor??? si nu ardea foc mocnit in norul acela tarziu si vremelnic ??? si nu apar oare toti , din cand in cand, cenusile adanci si preausoare ale anilor stinsi , ale anilor arsi , pe intinderile vagi unde sporeste amurgul ???oricum, se poate ca orice e parere si ispita si cuvant al lor , amagitor , parelnic insusi el , sa vina catre noi, sa se intrupeze in noi dintr=o nevoie mai adanca decat plansul si ne poate fi iertat...

incerc,desi stiu ca nu pot gasi cuvinte pentru a comenta tot ce ai scris-deoarece este minunat...felicitari!ai reusit sa atingi varful piramidei acetsei vieti,ai reusit sa dansezi cu aceste cuvinte....ai facut din jocul tau o o capodopera...dar eu,cel care am citit toate acestea,am inghetat...

Citat :

...sunt lucruri care vin si trec si=ti fac un semn si tu incerci sa=l spui si spusa ti=e desarta sau gresita

-la ce lucruri te referi?viata este trecatoare,frumusetea este si ea trecatoare...dar iubirea impreuna cu sufletul omului sunt entitati eterne....iar aceste cuvinte ala tale vor ramane mereu in inima mea,deoarece le voi citi de multe ori,caci sunt un bun medicament pentru viata...

Citat :

sa fie oare vrednic de uitare cerul acela ingust de mai ieri in care vantul se zbatea intre crengi naravase si norii nauci?? sa nu bagam de seama cum se sterg adesea intocmai ca aburul unei suflari pe o oglinda???si, printre stele , cum se misca ??? fug sau curg , aluneca , plutesc , se alinta sau pier , dar in oare cate chipuri???si cum sa spui acele multe alte chipuri in care , din orizont in orizont , se inspumeaza in vantul aspru si inalt, sub stelele uitate, tenebrele acelui ocean ,stropindu=ne din cand in cand cu stropi amari

la aceste intrebaru cred ca iti pot raspunde...toate raspunsurile se afla in sufletul nostru,deoarece acest univers infinit este de fapt o proiectie a sentimentelor noastre...este o oglinda in care in fiecare secunda zeci de suflete isi privesc gandurile...cerul este un scut,dar si un zid pentru noi,oamenii-el ne protejeaza de multe pericole,dar in acelasi timp ne inchide intr-o lume plina cu mistere-misterul iuirii sau al urii,al fericirii si al tristetii....

Citat :

sau doar un martor , gangav si uituc...si totusi martor...

-poate ca ai dreptate,poate ca suntem niste martori ale unor fenomene necunoscute pentru noi,dar eu cred ca suntem martorii propriilor noastre fapte...suntem martorii momentelor de iubire,dra si de razboi....

astept in continuare urmatoarele tale postari pe acest forum-esti minunata,pe mine m-ai vrajit...continua sa scrii,deoarece imi place foarte mult cum scrii..iubire in continuare,adikady

...toate coboara si urca in tristete..ea este statornica instrainare si intoarcere in sine a fiintei , tacerea din adancul oricarei muzici , inserarea ce creste cu zorii laolalta , plansul abstract al oricarei definitii , eseta si ceata , prohod neauzit , vis latent al treazului suflet al lumii , posibil nicicand implinit..statornica , nu=i place, luind mereu forma sufletelor trecatoare , sa vorbeasca limba lor trecatoare si se cere inteleasa si stapanita cu mintea , nefiind stare , ci un raport inteligibil , adesea intre distante mari sau uitari absolute carora le este ascunsa lege comuna ..si nu=i e draga nevolnicia si tanguirea , ci taria buzelor care o simt amara si=o pastreaza..durerea care se stie pe sine deplin ia asupra=si tristetea lyumii intregi si o intoarcere lumii ca dragoate mihnita si eterna ..este in alb , in rosu si in negru si in aramiu , in stanca, in cenusa , in dreapta si in cerc ..anotimpurile , viata si moartea sunt chiputi tristetii siesi egale..fierbinte in foc , e puternica in lumina , lina in umbra , salcie in vant , se clatina in lacuri cu privelistile a caror soapta intoarsa este fapta ei..e albastra in cer , searbada in aer ..si stelele sunt triste, si toate fapturile nestiind..bucuria ii este doar cununa si zambet , funingine ura , timpul imagine miscatoare , clipele ninsoare de aripi care umplu trecutul..se afla in ochii biruitorilor si in ai biruitilor , in ai fecioarelor si ai statuilor..e limpede in ape si muta in pamant , grea in soare..cu amintirea se cufunda si se iroseste lent ca un fum in spatiul fals al unei oglinzi ..merge cu lanurile manate de vant , curge cu raurile catre mare si se face valuri cu valurile ei , dand spumei uscatul ei freamat..in intuneric e intunecata si verde in frunzisuri , verde in ierburi , galbena in nisipul desert ..traieste cu mintea care se consuma in timp , depasindu=se si neimplinindu=se niciodata.. sta intre stele si cade stearpa cu ele, inchinand pulberii lumina..si tot ce trece cu tristetze , pe langa ceea ce ramane cu tristetze , sub niste ochi fara zambet si orbi..

citind aceste randuri care ascund sentimentele tale,am pasit intr-o alta lume.una putin necunoscuta:lumea culorilor...caci prin cuvintele tale am reusit sa strabat cele 7 raze cosmice ale curcubeului,ale evolutiei universului..culorile reprezinta o terapiae a alchimistilor care au gasit logosul,adica acolo unde cuvantul,sunetul si culoarea sunt una si acelasi lucru,aceeasi haina,aura a universului...este adevarat,fiecare culoare vorbeste,fiecare ne ajuta sa rezolvam problemele pe care le intalnim in aceasta viata..

Citat :

este in alb , in rosu si in negru si in aramiu , in stanca, in cenusa , in dreapta si in cerc ..anotimpurile , viata si moartea sunt chiputi tristetii siesi egale..fierbinte in foc , e puternica in lumina , lina in umbra , salcie in vant , se clatina in lacuri cu privelistile a caror soapta intoarsa este fapta ei..e albastra in cer , searbada in aer ..si stelele sunt triste, si toate fapturile nestiind..bucuria ii este doar cununa si zambet , funingine ura , timpul imagine miscatoare , clipele ninsoare de aripi care umplu trecutul..se afla in ochii biruitorilor si in ai biruitilor , in ai fecioarelor si ai statuilor..e limpede in ape si muta in pamant , grea in soare..cu amintirea se cufunda si se iroseste lent ca un fum in spatiul fals al unei oglinzi

iata un mesaj puternic al universului,care ne transmite informatii destul de pretioase...cand inca mai exista culoare,,raspunsul ni se arata..rosu ajuta la regenerare,violetul purifica,iar verdele(a 4a raza cosmica) reprezinta echilibrul lumii intregi..
lumea este in miscare,ai dreptate atunci cand spui:toate coboara si urca in tristete..dar mai trebuie cred,sper,o mica completare..cam asa ar trebui sa arate..toate coboara si urca in tristete,dar si fericire..caci noi,aceste suflete de lumina suntem o creatie divina,care lupta pentru iubire,adevar si pace..