scrisoare catre un pamantean special

sunt aici,inconjurat de o lume ireala,de lucruri pe care niciodata nu mi le-am putut imagina.erau lucruri banale,care se intampla fiecarui pamantean in fiecare zi.dar pentru mine era ceva diferit,pentru ca se intampla pentru prima data..soarele se stingea,iar eu nu mai eram ceea ce am fost pana in acel moment...totul capata alta culoarfe,alta forma,alta senzatie..un singur fior strapungea tot ce intalnea..fiecare amintire se pierdea,iar eu ramaneam gol..eram un tarm parasit de mangaierile atat de tandre ale apelor...era un nou val,unul urias care se ridica deasupra unei inaltimi uriase,iar eu eram fara putere,..nu ma mai puteam misca,nu mai puteam face nimic...totul era ca un sfarsit,dar atunci imi era frica-pentru prima data ma temeam ca sfarsitul ar putea deveni o noua viata...pierdeam ceea ce iubeam...imi pierdeam viata,si urma sa primesc una noua..sau poate totusi veche..dar nu era viata mea..nu era a mea..era a altora,nu imi apartinea..imi iubeam doar viata mea,un vis sau un cosmar,dar era ceva deosebit...era un mesaj,o scrisoare pe care eu trebuia sa o trimit unui pamantean special..din trupul meu,din izvorul nestins al sufletului meu alunecau lin mii de sentimente....numai unul,insa iradia iubire..
era un sentiment natural,dar totusi,foarte ciudat..nu avea ratiune,nu avea nimic..si in acelasi timp..avea totul...transforma pulberea momentelor de singuratate in stralucirea acelor zambete de neuitat...era un porumbel care se inalta spre noi abisuri...era sufletul meu care patrundea intr-un alt corp..nu puteam renunta pentru nimic in lume la viata mea.-in special la acest sentiment..stiu,am trait o eternitate in singuratate,minciuna,griji si boli...insa am trait o singura zi,cu adevarat..am iubit doar pentru o zi,dar aceasta zi a fost o viata...aceasta zi este unica mea amintire-o plasa(nu un sac-nu am primit asa ceva de la bunul creator),de clipe de neuita-iubire..iubire..iubire./.