visul la care nu renunt niciodata

aceasta tema este o colectie de vise...fiecare membru este rugat sa povesteasca despre visurile lui si ale prietenilor lui..visul de a ajunge departe,visul de a trai o viata mai buna,sau poate acela de a iubi pentru eternitate...spuneti-ne visul,pentru a incerca sa va ajutam sa-l realizati cat mai rapid..

visezi ca intra pe fereastra o lumina ca a lunii , dar stii ca nu=i a ei...stii ca deasupra casei tale , intre stelele vechi, arde domol un astru nou si te invaluie, te intareste ca lumina lui..iar in trupul luminii se aud soapte razlete , vorbe rostite candva, un freamat de frunze , de ape care cad , de nisipuri miscate usor...apoi incet , lumina creste si se umple de tacere si tu respiri adanc balsamul noptii si, in adancul ei astepti ceva...Pamantule, copil intamplator al soarelui si al noptii, culoarea ta se strange-ncet sub pleoapele inchise unde-asteapta sa se nasca visul...suntem batrani si, intr=un fel, ne par mai vechi, batrane, valurile si noptile si dulcii nori si insesi nestatornicele vise si totusi, cu un mic efort simtim ca nu=i asa, ca dainuie in ele nu doar vesnicia lor, ci insasi tinereata tineretii noastre...visele noastre sunt pline de zei, de zei trecuti , poate de unii viitori si inca nenumiti, de zei raniti sau morti, de zei care s=au prefacut pana la a=si fi, pentru intotdeauna , lor insile straini ori nestiuti...sa nu te piezi in erezia de a crede ca lumea nevietii ar fi cufundata in vreun somn, ca lucrurile dorm in vesnicie sau in timp..gandeste=te mai bine si=ai sa simti ca dimpotriva, este vesnic treaza...sa cumparam de undeva oglinzi in care sa putem vedea cum aratam visati de altii...mai sunt in lume si in timp atatea vise, atat de multe vise de nimeni visate...valul vietzii se izbeste greu de=acest ragaz si spumele se risipesc, bogate si inalte si usoare, printre vise...sa cautam in adanc dincolo de umbrele mari si miscatoare ale cerului un vis care ne scapa, ca o imagine ce piere in fundul adac al unei oglinzi...tot ce vedem trezeste in noi o contrareprezentare vaga si totusi intensa , facuta din amintiri , din efortul de a ne reprezenta nevazutul, din abstractii incarnate in fantome , din dorintze reprimate sau fara numar, din amestecate cantari, parfumuri si lumini, din atatea vise visate...aerul, marele ocean de aer, doarme adanc si viseaza, iar visele lui sunt scrise pe cer si par sa insemne ceva...norii sunt visele pamantului sau ale cerului,sau ale marii, vise senine sau vise chinuite, cosmare ale unei lumi care veseaza ca se mai neste ince , in chinuri, din fierbintele nimic...percepem , nu fara o anume pura senzualitate, propriul nostru suflet proiectat pe cer si=apoi eliberat de noi in curbe plutitoare , in imagini facute din mania iubirii sau jubilari fara obarsie, soroc sau obiect...orice constiinta finita se poate lua drept obiect al ei , la infinit, ea insasi acestui regres infinit, purtandu=i [ purtandu=si] fiecare abist mereu depasit si mereu mai bogat de propria nestovita includere al acestui proces poate gasi doar intr=o constiinta infinita... da niciodata un zbor cazut de zaruri nu va ocoli hazardul , asa cum niciodata nimeni nu ne poate stavili de a preface intamplarea in forma insemnare si destin...suntem copii rasfatati ai lumii...se pot visa si ceruri care nici n=au fost, nici nu pot fi...lumea acestei clipe nu e facuta din paine si din meiere, nici din carne dulce de fata...este facuta din nori si din umbre de nori ...din peisaje ale mintii porooase ca aerul, in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste tresti cladite de vant...suntem astfel incat cea mai marunta diferentiere intr=un camp al fiintei functioneaza ca un semn si, inca de la primul , se constituie intr=un limaj pe care il interpretam si=l transferam in idiomul nostru...suntem o stirpe de traducatori...sfarsitul lumii pentru noi nu e substantial, ci doar o neutralizare absoluta a sistemului de semne , ori al lumii, ori numai al nostru, o ofazie cosmica , ori o definitiva incapacitate de transfer...indiferent de cat dureaza fiecare lucru , toate participa la aceiasi eternitate...un gol enorm in jur , plin de ecouri si sufletul la mijloc privindu=se in infinitatea oglinzii, si plangand...a simti se zice numai despre simturi si suflet, de parca , de exemplu, a vedea si a iubi ar fi acelasi lucru...oare e cu putinta sa visezi ca tu esti visatorul , tu visatul?sau sa visezi ca te=a visat un altul??si anume cum??? sau sa visezi ca tu esti altul, ramanand tot, tu?sau cand visezi , in vise , ca visezi, sa te cufunzi , din vis visat in vis, in propria ta inalienabila esenta??...lume facuta din aburi si din lut ...te poti tu oare bizui pe propria=ti esenta???...dincolo de tot ce suntem poate mai suntem , fara a sti si ceva pe care cine stie ce in lume il asteapta...sau candva l=ar putea gasi...imaginile reflectate in unele privinte cu cele din amintire ...cand seaca lacul, norii din adancul lui sunt tot atata de pierduti ca in uitare , iar la norii de sus se ajunge , dar la cei rasfranti in luciul micii balti de apa de pe drum nimeni nu poate sa ajunga niciodata, fiind inaccesibil ca trecutul...nici o urma a ochilor nostri nu ramane pe nimic din ce vedem, iar umbra noastra trece peste lucruri fara sa le schimbe , iar lumea este plina de vestedul ecou al mult prea multor incercari pierdute, peste tarana unor istovite vesnicii...
[adresat celui care va posta in urma mea]

zero kiryu a scris:

visezi ca intra pe fereastra o lumina ca a lunii , dar stii ca nu=i a ei...stii ca deasupra casei tale , intre stelele vechi, arde domol un astru nou si te invaluie, te intareste ca lumina lui..iar in trupul luminii se aud soapte razlete , vorbe rostite candva, un freamat de frunze , de ape care cad , de nisipuri miscate usor...apoi incet , lumina creste si se umple de tacere si tu respiri adanc balsamul noptii si, in adancul ei astepti ceva...Pamantule, copil intamplator al soarelui si al noptii, culoarea ta se strange-ncet sub pleoapele inchise unde-asteapta sa se nasca visul...suntem batrani si, intr=un fel, ne par mai vechi, batrane, valurile si noptile si dulcii nori si insesi nestatornicele vise si totusi, cu un mic efort simtim ca nu=i asa, ca dainuie in ele nu doar vesnicia lor, ci insasi tinereata tineretii noastre...visele noastre sunt pline de zei, de zei trecuti , poate de unii viitori si inca nenumiti, de zei raniti sau morti, de zei care s=au prefacut pana la a=si fi, pentru intotdeauna , lor insile straini ori nestiuti...sa nu te piezi in erezia de a crede ca lumea nevietii ar fi cufundata in vreun somn, ca lucrurile dorm in vesnicie sau in timp..gandeste=te mai bine si=ai sa simti ca dimpotriva, este vesnic treaza...sa cumparam de undeva oglinzi in care sa putem vedea cum aratam visati de altii...mai sunt in lume si in timp atatea vise, atat de multe vise de nimeni visate...valul vietzii se izbeste greu de=acest ragaz si spumele se risipesc, bogate si inalte si usoare, printre vise...sa cautam in adanc dincolo de umbrele mari si miscatoare ale cerului un vis care ne scapa, ca o imagine ce piere in fundul adac al unei oglinzi...tot ce vedem trezeste in noi o contrareprezentare vaga si totusi intensa , facuta din amintiri , din efortul de a ne reprezenta nevazutul, din abstractii incarnate in fantome , din dorintze reprimate sau fara numar, din amestecate cantari, parfumuri si lumini, din atatea vise visate...aerul, marele ocean de aer, doarme adanc si viseaza, iar visele lui sunt scrise pe cer si par sa insemne ceva...norii sunt visele pamantului sau ale cerului,sau ale marii, vise senine sau vise chinuite, cosmare ale unei lumi care veseaza ca se mai neste ince , in chinuri, din fierbintele nimic...percepem , nu fara o anume pura senzualitate, propriul nostru suflet proiectat pe cer si=apoi eliberat de noi in curbe plutitoare , in imagini facute din mania iubirii sau jubilari fara obarsie, soroc sau obiect...orice constiinta finita se poate lua drept obiect al ei , la infinit, ea insasi acestui regres infinit, purtandu=i [ purtandu=si] fiecare abist mereu depasit si mereu mai bogat de propria nestovita includere al acestui proces poate gasi doar intr=o constiinta infinita... da niciodata un zbor cazut de zaruri nu va ocoli hazardul , asa cum niciodata nimeni nu ne poate stavili de a preface intamplarea in forma insemnare si destin...suntem copii rasfatati ai lumii...se pot visa si ceruri care nici n=au fost, nici nu pot fi...lumea acestei clipe nu e facuta din paine si din meiere, nici din carne dulce de fata...este facuta din nori si din umbre de nori ...din peisaje ale mintii porooase ca aerul, in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste tresti cladite de vant...suntem astfel incat cea mai marunta diferentiere intr=un camp al fiintei functioneaza ca un semn si, inca de la primul , se constituie intr=un limaj pe care il interpretam si=l transferam in idiomul nostru...suntem o stirpe de traducatori...sfarsitul lumii pentru noi nu e substantial, ci doar o neutralizare absoluta a sistemului de semne , ori al lumii, ori numai al nostru, o ofazie cosmica , ori o definitiva incapacitate de transfer...indiferent de cat dureaza fiecare lucru , toate participa la aceiasi eternitate...un gol enorm in jur , plin de ecouri si sufletul la mijloc privindu=se in infinitatea oglinzii, si plangand...a simti se zice numai despre simturi si suflet, de parca , de exemplu, a vedea si a iubi ar fi acelasi lucru...oare e cu putinta sa visezi ca tu esti visatorul , tu visatul?sau sa visezi ca te=a visat un altul??si anume cum??? sau sa visezi ca tu esti altul, ramanand tot, tu?sau cand visezi , in vise , ca visezi, sa te cufunzi , din vis visat in vis, in propria ta inalienabila esenta??...lume facuta din aburi si din lut ...te poti tu oare bizui pe propria=ti esenta???...dincolo de tot ce suntem poate mai suntem , fara a sti si ceva pe care cine stie ce in lume il asteapta...sau candva l=ar putea gasi...imaginile reflectate in unele privinte cu cele din amintire ...cand seaca lacul, norii din adancul lui sunt tot atata de pierduti ca in uitare , iar la norii de sus se ajunge , dar la cei rasfranti in luciul micii balti de apa de pe drum nimeni nu poate sa ajunga niciodata, fiind inaccesibil ca trecutul...nici o urma a ochilor nostri nu ramane pe nimic din ce vedem, iar umbra noastra trece peste lucruri fara sa le schimbe , iar lumea este plina de vestedul ecou al mult prea multor incercari pierdute, peste tarana unor istovite vesnicii...
[adresat celui care va posta in urma mea]

fara cuvinte,tot ce ai scris in aceste randuri este minunat..imi plac gandurile tale,imi plac cuvintele tale..si inca ceva..vreau sa spun ca sunt foarte fericit,deoarece aceste randuri m-au facut fericit...astept urmatoarele tale postari,deoarece sunt ca un rasarit..sentimentele tale se aseamana cu frumusetea curcubeului..iubire..