ce este copilaria?

copilaria-taramul zambetelor si momentelor magice de fericire...fiecare am pasit macar o data,daca nu de nenumarate ori pe acest taram-fiecare purtam in suflet o amintire de pe acest taram in care ne-am jucat nu pentru a fi fericiti,sau pentru a ne scufunda intr-o lume in care toate legile universului sunt incalcate,ci pentru a creste,pentru a afla raspunsuri la enigmele lumii...basmul a fost doar o oglinda in care marile raspunsuri isi aratau partea necunoscuta de nimeni...jucariile erau generatorul universal de zambete.poate dupa aceasta calatorie vom ajunge la concluzia ca am parasit un taram minunat,pe care nu-l vom mai putea vizita niciodata...suntem departe in aceste momente de timpul copilariei,dar daca ne vom uni intr-o calatorie vom putea reusi sa ajungem din nou pe taramul eroilor de poveste.pe parcursul acestei calatori doresc sa-mi reamintesc momentele fericite,in care totul parea atat de frumos si minunat..doresc sa mai calatoresc o data in lumea in care am reusit sa-mi vindec orice suferinta,orice rana....copilaria este visul din care ne-am trezit doar pentru a simti gustul fricii,al suferintei..facem multe GRESELI pe acest pamant,dar momentul in care parasim lumea copilariei este o greseala grava care ne va afecta pentru totdeauna... va invit sa ne povestiti cate ceva despre copilaria pe care ati avut-o...incercati sa raspundeti la urmatoarea intrebare:ce este copilaria?>

AZI dimineata ...,mi-am amintit de CLIPELE duiose si SINGURATATEA din Copilaria mea.Si cind spun Singuratate ,ma refer la orele si zilele si anii petrecuti in Ograda strabunicilor mei din Limpezis,undeva ...departe, la marginea SAtului, intre lanuri de Griu si Porumb si Vita de VIE.
IMI amintesc de Jocul meu ,fara timp si fara spatiu cu o crenguta in colbul ca pudra, ce-mi inconjura si mingiia gleznele,in timp ce desenam forme si imagini diverse si ma cufundam in "Sufletul Lumii";n-am fost niciodata cu adevarat SINGURA...,Singuratatea fizica au fost intotdeauna delectarea mea instinctiva...,invatindu-ma sa ascult Vocea Nucului Batrin ,pritre care Razele de soare ale Dupamiezilor Fierbinti ale Baraganului ,invitau Toata Suflarea la Odihna.
Soaptele vazduhului,calmitatea molcoma a Strabunicii mele,care sedea cu un fuior de lemn in mina si torcea lina alba ,transformind-o din gramajoare de nea alba in fire lungi si bine determinate ,pentru sosetele groase de iarna ce urma sa le impletesca cu andreaua ,sezutul direct pe pamint ,la umbra si puii de rata in continua miscare si cautare cu cioculetele lor micute dupa plante si verdeata...toate aceste scene inca Reale in PLEXUL MEU SOLAR, sint trairile si Initierile Profunde in CUFUNDAREA in ceea ce numim "Soaptele UNIVERSULUI".Copilaria mea si probabil a tuturor fiintelor pe acest pamint te invata sa simti miscarea inceata a Pamintului in jurul Soarelui aseamnatoare Cu miscarea cu "incetinitorul" ,atunci cind pe jumatate scufudati in apa si lasindu-ne purtati ca o corabie
fara visle ,pe spate si cu ochiii atintiti spre cer,atingem o stare de transa ,nepercepind, datorita faptului ca APA ne inunda urechile ...,decit Un ZGOMOT DIFUZ si Calm ,al Tacerii si Pacii.


Iubire si Lumina

Luminita

capitolul 10-primii pasi!
nu stiu unde sunt,caci in totul in jur este necunoscut.am hotarat sa pornesc in aceasta lume,caci eram atras de ceva-o forta mistica,pe care nu am reusit sa o vad niciodata..parca eram intrus sau poat un nou venit..nu stiam despre locul unde ma aflam.dupa pasi facuti cu o teama necunoscuta-caci nu imi era teama in acele momente de faptul ca in acel loc ma pot rataci,sau pot trai clipe pe care nici in cosmaruri nu le cunoscusem..am incercat sa-mi amintesc cate ceva despre trecutul meu,dar iata nu reuseam-parca totul fusese dat uitarii-in acele momente in care tot necunoscutul se afla in fata mea credeam ca era sfarsitul vietii mele,dar nu m-am gandit niciodata ca poate fi de fapt un nou inceput....in primele momente imi era teama de faptul ca nu voi reusi niciodata sa gasesc floarea vietii mele,parfumul etern al sufletului atat de obosit dupa atatea lupte intergalactice..m-am temut ca nu voi gasi piatra pretioasa a inimii mele...pentru ca in acele clipe ma simteam singur,deoarece in sufletul parca lipsea ceva,iar un vis maret era vantul care imi tulbura linistea.nu am incercat niciodata sa-l gonesc,sa-l oblig sa nu mai calatoreasca niciodata in acest trup,deoarece am stiut ca este vantul aducator de zambetul dragostei-ceea ce imi lipsea.si nu regret nimic,caci drumul a ramas neschimbat,pasii mei au urmat sfaturile inimii.dar totusi,oare ce mistere ascundea acest taram in care urma sa-mi petrec o perioada indelungata a vietii mele.nu cunosteam nimic,dar imi dorea sa descopar totul-si de aceea mi-am ridicat privirea si am inceput calatoria..
taramul in care ma aflam se numea copilarie,deoarece am reusit doar mai tarziu sa aflu acest lucru .dar cand eram deja departe de acest loc.dupa primii pasi facuti mi-am dat seama ca aceasta lume,aceasta perioada din viata mea,ma va marca enorm,deoarece va reprezenta intotdeauna o amintire placuta,bogata in zambete si mistere..eram nedumerit,deoarece nu cunoasteam nimic-totul parea nou,diferit.am incercat sa descopar in aceasta lume raspunsul care nu ma lasa niciodata sa zbor,sa visez.am observat atunci ceea ce azi numim basme,povesti nemuritoare-dar totusi erau realitate,se manifestau intr-un taram existent,chiar daca era indepartat de lumea noastra-a celor batrani-care au uitat tot ce au aflat,tot ce au cunoscut..privesc prima pagina pe care am scris-o in aceasta perioada a copilariei....o citesc si astazi,dar parca nu inteleg sa pricep,caci cineva m-a rapit din acel loc minunat...as vrea sa mai traiesc macar o zi alaturi de prietenii pe care mi i-am facut in acea perioada-eroi de poveste care m-au invatat ca totul este posibil:putem zbura,putem fi niste suflete cu puteri supranaturale,dar mai intai trebuie sa cautam acel loc din sufletul nostru unde se afla praful magic-care este capabil sa produca minuni!de aceea scriu astazi despre copilarie:nu datorita faptului ca doresc sa-mi reamintesc momentele de joaca,sau clipele acelea in care aveam voie sa mai si gresesc.copilaria nu-mi poate reda niciodata libertatea pe care am avut-o cand eram calator pe taramul basmelor,insa imi poate reda raspunsurile pe care le cunosteam,dar pe care astazi le-am uitat.nu pot intelege cum atunci nu imi era teama de infrangere,despartire si incapacitatea de a realiza un vis.inainte nu imi era teama de intuneric,deoarece stiam ca eram protejat de ceva,pe care astazi nu-l pot chema sa-mi lumineze din nou intunericul in care m-am ratacit...inainte nu imi era teama de nimic:nu imi era frica de acele momente in acre totul pare pierdut..nu stiu,dar cred ca inainte,cand totul imi era atat de cunoscut,copilaria imi daruise un lichid,sau praf,care sa ma ajute intotdeauna sa ies invingator din orice batalie.zadarnic incerc sa-mi aduc aminte,este foarte greu..nu inteleg nici macar acel motiv care m-a determinat sa parasesc lumea magica a copilariei..nu imi amintesc!oare cum am putut sa renunt la o lume perfecta-in care orice poveste se termina cu un final fericit?cum de a parasit adevarata iubire,puterea de a ma apara?,caci niciodata nu am folosit-o pentru a ataca pe cineva..nu stiu cine m-a chemat,cine m-a adus intr-o lume fara raspunsuri,in care totul se sfarseste.
copilarie a fost pentru mine o lume minunata,unde am cunoscut ce este fericirea,iubirea.in aceasta lume am reusit sa gust din paharul sperantei,am reusit pentru prima data sa fiu invingator,deoarece copilaria m-a ajutat sa imi inving temerile,sa-mi vindec ranile...pastrez si acum,sper,in sufletul meu un portal,o poarta catre aceasta lume minunata a copilariei,deoarece refuz sa cred ca nu mai exista nici-o legatura intre mine si fericire,intre realitate si poveste...refuz sa cred ca nu voi mai pasi niciodata in acea lume...si de aceea tot incerc sa-mi aduc aminte cat mai multe lucruri despre aceasta perioada,deoarece numai asa pot gasi locul unde se afla aceasta poarta...dar stiu ca trebuie sa o gasesc,deoarece simt din nou chemarea sfanta a fericirii,a iubirii..nu stiu daca este un ecou,dar trebuie sa incerc...

Copilǎrie (2009)
Numele meu este adrian,am 16 ani şi sunt foarte încântat de drumul meu în aceastǎ lume,deoarece viața mea este o punte de legǎturǎ dintre vis şi realitatea universului.Nu regret nimic din tot ce am fǎcut în aceastǎ viațǎ.Voi încerca sǎ cǎlǎtoresc împreunǎ cu voi într-o lume misticǎ:copilǎria,tǎrâmul zâmbetelor şi momentelor magice de fericire..Fiecare am pǎşit mǎcar o datǎ,dacǎ nu de nenumǎrate ori pe acest tǎrâm.Fiecare purtǎm în suflet o amintire de pe acest tǎrâm în care ne-am jucat nu pentru a fi fericiți,sau pentru a ne scufunda într-o lume în care toate legile universului sunt încǎlcate,ci pentru a creşte,pentru a afla rǎspunsuri la enigmele lumii.Basmul a fost doar o oglindǎ în care marile rǎspunsuri îşi arǎtau partea necunoscutǎ de nimeni...Jucǎriile erau generatorul universal de zâmbete.
Poate dupǎ aceastǎ cǎlǎtorie vom ajunge la concluzia cǎ am pǎrǎsit un tǎrâm minunat,pe care nu-l vom mai putea vizita niciodatǎ.Suntem departe în aceste momente de timpul copilǎriei,dar dacǎ ne vom uni într-o cǎlǎtorie,vom putea reuşi sǎ ajungem din nou pe tǎrâmul eroilor de poveste.Pe parcursul acestei cǎlǎtorii doresc sǎ-mi reamintesc momentele fericite,în care totul pǎrea atât de frumos şi minunat..Doresc sǎ mai cǎlǎtoresc o datǎ în lumea în care am reuşit sǎ-mi vindec orice suferințǎ,orice ranǎ.Copilǎria este visul din care ne-am trezit doar pentru a simți gustul fricii,al suferinței.Facem multe GREŞELI pe acest pǎmânt,dar momentul în care pǎrǎsim lumea copilǎriei este o greşealǎ gravǎ care ne va afecta pentru totdeauna...

Nu ştiu unde sunt,cǎci totul în jur este necunoscut.Am hotǎrât sǎ pornesc în aceastǎ lume,cǎci eram atras de ceva.O forțǎ misticǎ,pe care nu am reuşit sǎ o vǎd niciodatǎ..Parcǎ eram intrus sau poate un nou venit..Nu ştiam despre locul unde mǎ aflam.Dupa paşii fǎcuți cu o teamǎ necunoscutǎ,cǎci nu îmi era teamǎ în acele momente de faptul cǎ în acel loc mǎ pot rǎtǎci,sau pot trǎi clipe pe care nici în coşmaruri nu le cunoscusem..Am încercat sǎ-mi amintesc câte ceva despre trecutul meu,dar iatǎ,nu reuşeam.Parcǎ totul fusese dat uitǎrii.În acele momente în care tot necunoscutul se afla în fața mea,credeam cǎ era sfârşitul vieții mele,dar nu m-am gândit niciodatǎ cǎ poate fi de fapt un nou început..
În primele momente îmi era teamǎ de faptul cǎ nu voi reuşi niciodatǎ sǎ gǎsesc floarea vieții mele,parfumul etern al sufletului atât de obosit dupǎ atâtea lupte intergalactice..M-am temut cǎ nu voi gǎsi piatra prețioasǎ a inimii mele.Pentru cǎ în acele clipe mǎ simțeam singur,deoarece în suflet parcǎ lipsea ceva,iar un vis mǎreț era vântul care îmi tulbura liniştea.Nu am încercat niciodatǎ sǎ-l gonesc,sǎ-l oblig sǎ nu mai cǎlǎtoreascǎ niciodatǎ în acest trup,deoarece am ştiut cǎ este vântul aducǎtor de zâmbetul dragostei,ceea ce îmi lipsea.Şi nu regret nimic,cǎci drumul a rǎmas neschimbat,paşii mei au urmat sfaturile inimii.Dar totusi,oare ce mistere ascundea acest tǎrâm în care urma sǎ-mi petrec o perioadǎ îndelungatǎ a vieții mele.Nu cunoşteam nimic,dar îmi dorea sǎ descopǎr totul.
Şi de aceea mi-am ridicat privirea şi am început cǎlǎtoria..

Tǎrâmul în care mǎ aflam se numea copilǎrie,deoarece am reuşit doar mai târziu sǎ aflu acest lucru.Dar când eram deja departe de acest loc.dupǎ primii paşi fǎcuți mi-am dat seama cǎ aceastǎ lume,aceastǎ perioadǎ din viața mea,mǎ va marca enorm,deoarece va reprezenta întotdeauna o amintire plǎcutǎ,bogatǎ în zâmbete şi mistere..Eram nedumerit,deoarece nu cunoşteam nimic.Totul pǎrea nou,diferit.Am încercat sǎ descopǎr în aceastǎ lume rǎspunsul care nu mǎ lǎsa niciodatǎ sǎ zbor,sǎ visez.Am observat atunci ceea ce azi numim basme,poveşti nemuritoare,dar totuşi erau realitate,se manifestau într-un tǎrâm existent,chiar dacǎ era îndepǎrtat de lumea noastrǎ,a celor bǎtrâni,care au uitat tot ce au aflat,
tot ce au cunoscut..
Privesc prima paginǎ pe care am scris-o în aceastǎ perioadǎ a copilǎriei.O citesc şi astǎzi,dar parcǎ nu înțeleg,cǎci cineva m-a rǎpit din acel loc minunat.Aş vrea sǎ mai trǎiesc mǎcar o zi alǎturi de prietenii pe care mi i-am fǎcut în acea perioadǎ:eroi de poveste care m-au învǎțat cǎ totul este posibil:Putem zbura,
putem fi nişte suflete cu puteri supranaturale,dar mai întâi trebuie sǎ cǎutǎm acel loc din sufletul nostru unde se aflǎ praful magic,care este capabil sǎ producǎ minuni!
De aceea scriu astǎzi despre copilǎrie:Nu datoritǎ faptului cǎ doresc sǎ-mi reamintesc momentele de joacǎ,sau clipele acelea în care aveam voie sǎ mai şi greşesc.Copilǎria nu-mi poate reda niciodatǎ libertatea pe care am avut-o când eram cǎlǎtor pe tǎrâmul basmelor,însǎ îmi poate reda rǎspunsurile pe care le cunoşteam,dar pe care astǎzi le-am uitat.Nu pot înțelege cum atunci nu îmi era teamǎ de înfrângere,despǎrțire şi incapacitatea de a realiza un vis.Înainte nu îmi era teamǎ de întuneric,deoarece ştiam cǎ eram protejat de ceva,pe care astǎzi nu-l pot chema sǎ-mi lumineze din nou întunericul în care m-am rǎtǎcit.Înainte nu îmi era teamǎ de nimic:Nu îmi era fricǎ de acele momente în care totul pare pierdut..Nu ştiu,dar cred cǎ înainte,când totul îmi era atât de cunoscut,copilǎria îmi dǎruise un lichid,sau praf,care sǎ mǎ ajute întotdeauna sǎ ies învingǎtor din orice bǎtǎlie.Zadarnic încerc sǎ-mi aduc aminte,este foarte greu..Nu înțeleg nici mǎcar acel motiv care m-a determinat sǎ pǎrǎsesc lumea magicǎ a copilǎriei.Nu îmi amintesc!Oare cum am putut sǎ renunț la o lume perfectǎ,în care orice poveste se terminǎ cu un final fericit?Cum de am pǎrǎsit adevǎrata iubire,
puterea de a mǎ apǎra?Cǎci niciodatǎ nu am folosit-o pentru a ataca pe cineva..
Nu ştiu cine m-a chemat,cine m-a adus într-o lume fǎrǎ rǎspunsuri,în care totul se sfârşeşte.
Copilǎria a fost pentru mine o lume minunatǎ,unde am cunoscut ce este fericirea,iubirea.În aceastǎ lume am reuşit sǎ gust din paharul speranței,am reuşit pentru prima datǎ sǎ fiu învingǎtor,deoarece copilǎria m-a ajutat sǎ îmi înving temerile,sǎ-mi vindec rǎnile..
Pǎstrez şi acum,sper,în sufletul meu un portal,o poartǎ cǎtre aceastǎ lume minunata a copilǎriei,deoarece refuz sǎ cred cǎ nu mai existǎ nici-o legǎturǎ între mine şi fericire,între realitate şi poveste...
Refuz sǎ cred cǎ nu voi mai pǎşi niciodatǎ în acea lume.Şi de aceea tot încerc sǎ-mi aduc aminte cât mai multe lucruri despre aceastǎ perioadǎ,deoarece numai aşa pot gǎsi locul unde se aflǎ aceastǎ poartǎ.Dar ştiu cǎ trebuie sǎ o gǎsesc,
deoarece simt din nou chemarea sfântǎ a fericirii,a iubirii..