cand inima plange...

da,inima plange,cu lacrimi amare..muza mea este ratacita pe coclauri neidentificate..soarele a uitat sa rasara,iar inima mea este indurerata..moartea se aproprie,sau poate asa imi doresc.uneori ma gandesc ca ar fi ca un leac,dar in fine,sunt doar niste supozitii...nu stiu ce se va intampla,si poate ca nu voi afla niciodata..iubirea,cea care alaltaieri ma inalta deasupra imposibilului,acum ma scufunda in adancul apelor tulburi ale vietii..exista lacrimi,ce izvorasc dintr-o durere puternica,ce pare a fi fara de sfarsit.,.

in jurul meu doar oameni..ingerii au zburat,iar pentru a-i regasi,cred ca trebuie sa zbor..dar nu am aripi,si pare a fi imposibil..ma scufund intr-o durere muta,dooar de mine stiuta..

zambesc,totusi zambesc..desigur un zambet inofensiv,o masca pe care o afisez in fata celor din jur..dar este o modalitate de a face timpul sa treaca..nu stiu cate zile mai am de trait,dar mi-as dori sa mai traiesc..e atat de dureros sa parasesc aceasta lume fara sa smulg un ultim zambet de pe chipul fiintei pe care o ador..

as fi putut fi un adevarat invingator,un om complet fericit daca datorita mie,macar pentru o data in viata,ea,dragostea mea,ar fi zambit..dar nu a fost asa..
destinul a fost crud,si nu ne-am mai vazut.ea a disparut,sau poate ca amandoi am disparut...eu,poate pentru totdeauna...

adio,draga mea amintire..dar totusi,pe tine te voi rapi..nu vreau sa uit toate aceste intamplari,chiar daca au fost dureroase,fiindca inainte ca ele sa izbucneasca din aceasta teroare a vietii,am cunoscut dragostea de pe chipul unei persoane speciale,ppe care o voi iubi etern...

Ma inalt peste ginduri si te ating usor pe mina timid intinsa spre mine.
Simt cum adorm incet,incet aproape toropita de caldura asfixianta a trecutului si prezentului.Ma simt anesteziata de deznadejdea cautarii.Imi acopar trupul cu mingiieri inocente pentru a nu simti singuratatea.Te caut...dar nu mai am putere.Te vad ...dar nu te pot striga.Te sarut si ma abandonez in iluzii ,ma scutur de priviri avide si inlantuite de pofte carnale.Tresar la fiecare privire furata ...de simtaminte profunde si ma regasesc in ochii sensibili ai tinerilor cautatori.
Puritatea sufletelor pure si pline de visuri , vointa ...,credinta implinirii.
Ma trezesc numai din cind in cind ,la palpitatia febrila pe care mi-o produci tu..atunci cind esti deznadajduit.Ingerul meu negru,ma urmaresti si imi produci ca la lovitura dura dintre doua pietre ...O SCINTEIE!

Puterea de a iubi….



Un simplu vis..Într-o noapte ca oricare alta..În fața mea stǎtea un înger,

prefǎcut în femeie..Era frumoasǎ,poate mai frumoasǎ ca persoana pe care o iubeam.Aceastǎ femeie mi-a vorbit atât de frumos.Ochii ei erau atât de minunati..Totul la ea pot spune cǎ era perfect..Mi-a mǎrturisit cǎ mǎ iubea.

Ştiam cǎ spune adevǎrul.Dar eu nu o puteam iubi..Însǎ,nu aveam niciun drept sǎ o rǎnesc..Ştiam ce este suferința,nepǎsarea.Nu vream ca ea sǎ treacǎ peste ce am trecut..Atunci i-am spus cǎ iubesc o persoanǎ,care deşi nu era la fel de frumoasǎ ca ea,îmi era iubitǎ.I-am spus cǎ faptul cǎ îi plǎceau la nebunie creațiile mele,însemna iubirea cǎtre scriitorul din mine.

Ea nu mǎ iubea pe mine,iubea creațiile mele..Dar nu îi puteam rǎni inima.

I-am spus cǎ îi voi da o şansǎ.Voi accepta iubirea ei,pânǎ în momentul când inima ei se va rǎzgândi..

Apoi ne-am întâlnit de fiecare datǎ când avea nevoie..Însǎ,nu am adus cu mine nici-o poezie..Nici-o creație,deşi ştiam cǎ ea,femeia care îmi spunea cǎ se îndrǎgostise de mine,femeia nǎscutǎ în visul cel dintâi.Era chiar muza mea..Ştiam cǎ datoritǎ ei scriam.Ştiam cǎ eu trǎiam prin ea,iar ea trǎia prin mine.Totul era datoritǎ ei!

Dacǎ ea era tristǎ,şi eu sufeream..Dacǎ ea s-ar fi stins,atunci cu siguranțǎ viața mea s-ar fi terminat..Însǎ,ea-mi iubea creațiile,dar totuşi credea cǎ mǎ iubeşte pe mine.Fǎrǎ nici-o creație,nu i-a placut lângǎ mine.A încercat sǎ mǎ amețeascǎ,însǎ pentru ea rezistam.Deşi sufletul ardea în mine pânǎ la epuizare,nu scoteam nici-un vers.Cuvintele erau înghețate din dorința dea le proteja..

Ne-am despǎrțit…Am crezut cǎ nu ne vom mai întâlni vreodatǎ.Însǎ,a doua zi,la prima orǎ,a venit..S-a aşezat în patul meu,şi mǎ aştepta.Chiar cǎ era nebunǎ.Mi-a spus cǎ îmi va oferi tot ce-mi doresc în schimbul unui vers pe care sǎ-l eliberez din mine..Nu am acceptat,i-am spus cǎ îi pot oferi orice,

cu excepția vreaunui vers.Dar nu a acceptat..Atunci am vǎzut-o plângând pentru prima datǎ..Plângea,şi o datǎ cu plânsul ei,auzeam în propria inimǎ,

cum lacrimile fierbinți îmi zdrobeau sufletul..

M-am aşezat lângǎ ea,am mângâiat-o…Simțeam cum pielea ei îmi mistuia dorința ascunsǎ de a o îmbrǎțişa..O iubeam,însǎ…îmi era teamǎ.Ştiam cǎ din momentul când iubirea ne va lega,viețile noastre s-ar fi terminat,

fiindcǎ fǎrǎ lacrimi,versurile mele nu ar fi avut viațǎ..Fǎrǎ versuri,partea creativǎ din mine ar fi murit.

Ea iubea creația mea,şi aş fi dat oricât dacǎ ar fi putut iubi omul din mine.

Ştiam cǎ era doar un vis,dar lucrurile pǎreau atât de reale,încât visul însemna ceva absurd…în acele momente,bineînțeles.

Atunci am sǎrutat-o cu foc,cu dragoste.Sițeam cum iubirea mea pǎtrunde în sufletul ei.Simțeam cum iubirea ei pǎtrundea în mine.Şi din acea clipǎ,ea a devenit realǎ..Iubirea a spart zidul iluziei..Eram împreunǎ,în lumea realǎ.

O iubeam ca un nebun..Şi atunci i-am vǎzut adevǎratul chip.Chipul iubitei mel,chipul muzei mele.Ea mǎ iubea ca om,dar şi ca scriitor.Iubea creațiile mele,dar mǎ iubea şi pe mine..Iubea totul..şi în acelaşi timp,îmi oferea tot ce aveam nevoie..Mi-a dǎruit dragoste şi sprijin în viata de zi cu zi,dar şi inspirația fǎrǎ de care,azi n-aş fi fost ceea ce sunt.O muza mea!Eşti atât de magicǎ,în fiecare clipǎ..

Nu vreau sǎ aflu vreodatǎ raspuns la întrebarea “Ce voi fi fǎrǎ tine?’”..Îmi doresc sǎ fi lângǎ mine pentru tot restul vieții..

Dar cine esti Tu si cine e MUZA?

Poveste



Acolo unde doar sufletul meu a ajuns,doar inima mea a vorbit…

-Atotcreatorule,sufletu-mi plânge!O durere îmi apasǎ întreaga inimǎ.Ştiu cǎ nu-s decât o ființǎ ca oricare alta.Cele douǎ aripi care s-au nǎscut din adâncul inimii mele m-au ajutat sǎ ajung aici.Am venit la tine,cǎci tu eşti singurul care mǎ poate ajuta.

-Aripile tale te vor ajuta sǎ ajungi oriunde vei dori.Spune-mi ce te nǎcǎjeşte.

Spune-mi ce îți ucide în aceste momente sufletul.

-O,preabunul meu creator,cel care eşti stǎpân peste întreaga lume,într-o zi am pornit în cǎutare ta.Am început o cǎlǎtorie lungǎ.Am explorat lumea din jur,

pentru a înțelege cine sunt.Dar,într-o anume zi,în fața mea a apǎrut un înger bolnav.Rǎmǎsese fǎrǎ o aripǎ şi nu se mai putea înǎlțța.Era o ființǎ cutremuratoare,ai cǎrui ochii mistuiau sufletul aceluia care-i priveau.Nu mi-a vorbit.Am trecut mai departe,şi nici azi nu ştiu de ce acel înger a rǎmas fǎrǎ o aripǎ.Azi nu ştiu unde este,dar sunt convins cǎ Tu ştii.Doresc sǎ-l ajut,chiar dacǎ nu ştiu cine este.În ochii lui,pe care i-am privit timp de o secundǎ,am simțit o puternicǎ dorințǎ de a zâmbi.Ia-mi aripa dreaptǎ şi dǎi-o lui.El îşi doreşte mai mult ca mine sǎ zboare.

Nu îmi doresc sǎ te rețin prea mult timp,de aceea te voi ruga sǎ-mi iei şi aripa stângǎ.Înainte de a ajunge aici,în împǎrǎția ta,am întâlnit o creaturǎ cǎzǎtoare.Şi ei îi lipsea o aripǎ.Aceastǎ ființǎ m-a înspǎimântat,deoarece nu reuşea sǎ evite acea cǎdere în gol.Cum prea bine ştii,fǎrǎ o aripǎ,viața nu mai poate exista.Fǎrǎ o aripǎ,nimeni nu poate zbura.Nu ştiu dacǎ aceste ființe ți-au greşit,sau ți-au încǎlcat poruncile.Te rog însǎ sǎ le ierți pǎcatele.Renunț de bunǎ voie la aceste aripi pentru a le ajuta.Aceste ființe îşi doreau sǎ zboare,mai mult decât mine..

Ia-mi aripile şi fǎ-mǎ om..Ia-mi posibilitatea de a explora înǎlțimile.chiar de voi deveni o furnicǎ în ochii tǎi,aş fi foarte fericit dacǎ aş ştii cǎ acele ființe,pe care ştiu cǎ nu le-am întâlnit întâmplǎtor,şi-ar recǎpǎta puterea de a zbura,pentru cǎ atunci m-aş simți împlinit.

-Apreciez,dar nu îți voi lua aripile pentru cǎ ele îți aparțin ție,şi doar pentru tine se vor zbate.Ele vor trǎi prin tine,pentru cǎ tu le meriți.Nu ştiu dacǎ cunoşti povestea acestor ființe pe care le-ai întâlnit:Un înger şi un demon…Dar pentru fiecare existǎ iertare.Aripa care le lipseşte va reapǎrea doar în momentul când dorința lor va fi atât de puternicǎ,astfel încât legile naturii sǎ fie îmblânzite.Nu renunța la aripile tale!Fi sigur cǎ în momentul când aceste ființe despre care-mi vorbeşti vor merita împlinirea visului,totul va fi posibil.

Acum,învațǎ de la fiecare faptul cǎ aripa este ceva de neprețuit,probabil azi nu vei înțelege frumusețea zborului,dar dacǎ într-o zi vei fi în situația lor,vei înțelege cât de importante îți sunt aripile.Învațǎ,cǎci de aceea ai întâlnit ființe care şi-au pierdut aripa.Nu ai vǎzut în ochii lor puterea de a zbura,ai vǎzut,ca într-o oglindǎ,puterea ta de a ajuta,care ți-a inundat sufletul.

-Chiar dacǎ aş ştii cǎ nu voi mai zbura vreodatǎ,chiar dacǎ aş ştii cǎ prin acest vis ceva din mine ar pieri,renunț azi,pentru totdeauna,la aceste aripi.Ele s-au nǎscut din mine,dintr-o dorințǎ profundǎ.poate cǎ într-o altǎ zi aceastǎ dorințǎ va renaşte în sufletul meu şi o altǎ pereche de aripi le va lua locul.Înainte de a pleca,te-aş ruga sǎ ții cont de dorințele mele:Aripa dreaptǎ pentru înger,aripa stângǎ pentru demon.Bine pentru bine,bine pentru rǎu…Pentru cǎ numai cu bunǎtate voi servi orice ființǎ pe care o voi întâlni în drumul existenței mele.

Sunt creaturi ca şi mine,nu sunt eu mai presus sau mai prejos decât ele..

Am plecat fǎrǎ a spune un alt cuvant.Pe drum am zǎrit un înger şi un demon zburând deasupra capului meu.Şi in acel moment,inima mea a început sǎ zâmbeascǎ.În urmǎtoarea clipǎ,am devenit un om…

soarele sta de o pate..privea cu ochii inghetati..


o,lumea asta,lumea in care ea,sisi,traieste..stii,de multe ori am zis ca nu o mai iubesc,ca ma tratat cum nu meritam,iar daca as fi meritato,nu cred ca avea acest drept..am inceput sa o consider,pe ea,o fata banala..am privit in jur,si in lipsa ei,alte fete ma atrageau..inima batea,pentru prima oara,si pentru altcineva..dar,pana sa o revad..sa ii simt sangele pe sub pielea de matase..pana sa-i privesc ochii..atat a durat..am orbit in lipsa ei,dar cand o intalnesc,cand soarele reapare dupa o perioada lunga,simt ca o iubesc..si nu o iubesc cum o iubeam in trecut..nu o iubesc cerandu sa fie langa mine,sa fie cu mine..etc..nu o iubesc din dorinta de a saruta acele buze fierbinti,de a explora trupul ei..nu,o iubesc,fiindca o iubesc,fara sa-i cer nimic..poate fi deprate,na poate jigni,sau ma poate ignora..nu e slabiciune,nici demnitate..e iubire,doar iubire..traiesc prin amintirile in care imi zambea.rare,dar suficiente..

nu am dreptul sa o enervez,stresez sau sa-i produc tristete..dar am dreptul de a ma bucura de frumustea ei,am dreptul sa o iubesc..

probabil ca cineva care intr-o zi va afla de dragostea aceasta,sau de ura aceasta,pentru ca eu o iubesc,iar ea ma uraste,va considera o nebunie..dar treaba lui..asemenea oameni nu exista,din punctul meu de vedere..

muza mea,ce mai faci?incotro stralucesti?te rog,viziteaza-mi existenta din cand in cand,pentru a nu uita ca traiesc....

ps:m-am indragostit,stiu ca e o noutate!1


oare am mai postat-o?