adikady
Admin
Numarul mesajelor : 795
Puncte : 10219
Data de inscriere : 30/06/2009
Varsta : 31
Foaie de personaj
joc: forum
 | | Subiect: Rudolf Steiner Sam Sept 26, 2009 6:18 pm | |
| - Citat :
- Rudolf Steiner
CREŞTINISMUL ESOTERIC
GA 130
BUDDHA ŞI HRISTOS. SFERA BODHISATTVILOR
Milano, 21 septembrie 1911
În această oră, aş dori să vă vorbesc despre lucruri care aparţin lumii moralei şi eticii, având darul să aducă în faţa sufletului misiunea ştiinţei spirituale în epoca noastră.
Suntem cu toţi pătrunşi de marele adevăr al doctrinei despre reincarnare, despre repetarea vieţilor pământeşti, şi trebuie să ne fie foarte clar că această repetare a vieţilor noastre pământeşti are un sens bine determinat în dezvoltarea Pământului. Dacă ne punem întrebarea: Pentru ce este necesar să repetăm această viaţă pământească? atunci primim răspunsul, care este un rezultat al cercetărilor oculte, că în epocile succesive ale Pământului trăim mereu alte experienţe când apărem din nou în acest plan. Cu totul altceva au trăit şi au resimţit sufletele oamenilor în incarnările care au urmat imediat după marea catastrofă atlanteană, cu totul altceva au trăit în epocile precreştine şi cu totul altceva acum, în epoca noastră.
Vreau să amintesc, pe scurt, că în perioada care a urmat marii catastrofe atlanteene sufletele noastre mai păstrau încă, în trupurile pe care le aveau la acea epocă, o anumită clarvedere elementară. Clarvederea era ceva natural pentru oamenii din timpurile anterioare, apoi aceasta s-a pierdut, încetul cu încetul. Epoca în care această clarvedere a fost pierdută în gradul cel mai înalt a fost epoca culturală greco-latină, a patra din perioada postatlanteană. De atunci, omul evoluează în aşa fel, încât realizează marile sale progrese în exterior, pe plan fizic, pentru ca apoi, în mod treptat, să recucerească din nou forţa de clarvedere, către sfârşitul actualei perioade postatlanteene.
În prezent, noi trăim în a cincea epocă culturală postatlanteană. Considerăm ca fiind prima epocă de cultură postatlanteană epoca veche indiană, a doua, epoca veche persană, a treia, epoca de cultură caldeo-babiloniană şi a patra, epoca greco-romană. Noi înşine ne aflăm în a cincea epocă postatlanteană, după care va urma o a şasea şi, în final, o a şaptea epocă culturală. La sfârşitul acestui ciclu de şapte epoci, care formează perioada postatlanteană, va avea loc din nou o mare catastrofă pe Pământ, asemănătoare în consecinţe cu cea care a pus capăt perioadei atlanteene.
Cu ajutorul cercetărilor oculte putem să menţionăm pentru fiecare din aceste ultime epoci culturale postatlanteene, a cincea, a şasea şi a şaptea, caracteristica esenţială a dezvoltării umane. În a cincea epocă, în care ne aflăm în prezent, trăsătura esenţială a evoluţiei umane o constituie dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea raţiunii. În epoca următoare, a şasea, caracteristica dezvoltării umane va fi aceea că oamenii vor avea sentimente foarte precise faţă de ce este moral şi faţă de ce este imoral. Aceste sentimente vor fi resimţite într-un mod deosebit, prin simpatie faţă de acţiuni şi fapte de bunăvoinţă şi milă sau prin antipatie faţă de răuvoitori, şi toate acestea cu o amploare despre care nu ne putem face acum nici o imagine.
După cea de a şasea, va urma a şaptea epocă culturală, în care viaţa morală se va adânci şi mai mult. În timp ce în epoca a şasea, omul simte doar bunăvoinţă faţă de acţiunile nobile şi bune, în cea de a şaptea epocă, o asemenea bunăvoinţă va fi asociată şi cu un impuls moral, ceea ce înseamnă voinţa de a şi face ceea ce este moral. Există o mare deosebire între faptul de a resimţi bunăvoinţa faţă de o faptă morală şi faptul de a face, de a îndeplini un act moral, şi, în acest sens, putem spune: Epoca noastră culturală, în care ne aflăm în prezent, este epoca inteligenţei, a raţiunii, după care urmează epoca pe care o putem denumi epoca culturală a satisfacţiei estetice faţă de bine şi de dezgust estetic faţă de tot ce este rău, iar a şaptea va fi epoca vieţii morale active.
Pentru tot ce, în viitoarele epoci culturale, va pătrunde în omenire, sufletele umane dispun în prezent doar de germeni, şi putem spune că toate aceste structuri pe care le are omul – structurile intelectuale, structurile simpatiei sau antipatiei faţă de acţiunile morale, structurile impulsurilor morale – sunt în legătură cu lumile superioare. Fiecare acţiune morală are un anumit raport cu lumile superioare. Înclinţiile noastre sufleteşti stau într-o relaţie suprasensibilă cu ceea ce numim planul astral. Simpatiile sau antipatiile noastre pentru ce este bine sau ce este rău stau în relaţie cu ceea ce numim planul devachanic inferior, iar lumea impulsurilor morale din suflet este în relaţie cu planul devachanic superior. Astfel încât putem spune şi că, în prezent, în sufletul omului intervin forţele lumii astrale, în epoca a şasea vor interveni în sufletul omenesc mai ales forţele Devachanului inferior, iar în cursul celei de a şaptea epoci culturale vor interveni în omenire mai ales forţele planului devachanic superior.
Din cele spuse, se poate uşor înţelege că în precedenta epocă culturală, a patra, cea greco-romană, în sufletul omenesc au fost dominante forţele planului fizic. De aceea, de exemplu, cultura greacă a putut să creeze acele minunate opere de artă plastică prin care s-a dat cea mai remarcabilă expresie formei umane, pe plan fizic, exterior. Dar tot din acelaşi motiv oamenii au fost, în acea epocă, în mod deosebit apţi să trăiască în plan fizic chiar întâlnirea cu acea entitate pe care o numim entitatea lui Hristos într-un corp uman. În epoca noastră culturală, a cincea, care va dura până în mileniul al patrulea, sufletele umane vor deveni treptat capabile să resimtă entitatea lui Hristos, iar pe planul astral, entitatea lui Hristos va deveni încă din secolul al XX-lea vizibilă pentru om sub o formă eterică, aşa cum în epoca a patra a fost vizibilă într-o formă fizică, pe plan fizic.
Pentru a înţelege această dezvoltare culturală viitoare spre care se îndreaptă sufletele noastre, este bine să pătrundem şi mai adânc în particularităţile sufletului nostru în incarnările următoare. Astăzi, în epoca noastră mai mult intelectuală, intelectualitatea şi moralitatea sunt pentru cele mai multe suflete umane două lucruri juxtapuse, fără legătură între ele. În prezent, cineva poate fi un om foarte inteligent, dar totodată imoral, precum şi invers, să fie foarte moral, dar prea puţin inteligent.
În a patra epocă culturală un popor a văzut în mod profetic juxtapunerea moralităţii şi intelectualităţii, şi acest popor este vechiul popor ebraic. De aceea, membrii vechiului popor ebraic căutau să stabilească o armonie artificială între moralitate şi intelectualitate, în vreme ce la greci, de exemplu, exista o armonie mai mult naturală. Astăzi, prin documentele Cronicii Akasha, ştim cum conducătorii vechiului popor ebraic căutau să creeze armonia între moralitate şi intelectualitate. Ei aveau simboluri pe care le cunoşteau cu o asemenea exactitate, încât atunci când le contemplau într-un anumit mod şi le lăsau să acţioneze asupra lor se putea stabili o anumită armonie între ce este bine, ce este moral şi ce este înţelept. Aceste simboluri erau purtate de conducătorii religioşi ai vechiului popor ebraic pe pieptul lor. Simbolul moralităţii se numea Urim, cel al înţelepciunii Tummim [17].
Dacă preotul evreu voia să determine dacă o acţiune este fotodată bună şi înţeleaptă, el lăsa să acţioneze asupra sa simbolurile Urim şi Tummim într-un mod semnificativ, şi după modul cum aceste două simboluri acţionau asupra sa, se putea crea o anumită armonie artificială între moralitate şi intelectualitate. Fapt este că din aceste două simboluri emana efectiv o influenţă magică şi se stabilea o legătură magică cu lumea spirituală.
Avem datoria ca ceea ce odinioară se obţinea prin simboluri artificiale să realizăm, încetul cu încetul, în incarnările viitoare şi prin dezvoltarea lăuntrică sufletească.
Şi acum să aducem în faţa sufletelor noastre fazele de evoluţie în epocile culturale a cincea, a şasea şi a şaptea postatlanteene, pentru a vedea cum vor acţiona asupra sufletului intelectualitatea, esteticismul şi moralitatea.
În timp ce în epoca noastră, a cincea, intelectualitatea poate dăinui, chiar dacă nu vom dezvolta o înclinare către acţiuni morale, în a şasea epocă culturală lucrurile vor sta cu totul altfel. În această epocă culturală viitoare, adică începând aproximativ în mileniul al treilea, imoralitatea va exercita o influenţă paralizantă asupra intelectualităţii. În cazul unui intelectual lipsit de moralitate, intelectualitatea i se va diminua şi se va ajunge până la o stare de amorţeală, concomitent cu dezvoltarea imoralităţii. Acest fenomen se va manifesta într-un mod din ce în ce mai semnificativ în evoluţia viitoare a omenirii, în aşa fel încât fiinţa umană lipsită de moralitate nu va mai avea facultatea intelectuală, deoarece acest lucru va fi imposibil fără un comportament moral. Apoi, în decursul epocii a şaptea postatlanteene nu va mai exista nici un om înzestrat cu inteligenţă dacă nu va fi şi moral. Este bine şi util să ne oprim puţin asupra forţelor moralităţii în diverse suflete umane, în cursul incarnărilor actuale. De ce poate deveni un om imoral în evolutia noastră? Iată o întrebare pe care ne-o punem. Acest lucru se datorează faptului că omul, în incarnările sale succesive, a coborât din ce în ce mai adânc în lumea fizică şi de aceea a avut şi impulsul să se lege tot mai mult de lumea fizică a simţurilor.
În prezent, un suflet este cu atât mai moral cu cât acţionează asupra lui mai mult impulsuri izvorâte dintr-un ciclu descendent. Acest fapt poate fi direct confirmat de un rezultat foarte interesant al cercetării oculte.
Dumneavoastră ştiţi că omul, când trece prin poarta morţii, îşi părăseşte corpul fizic şi corpul etric şi un anumit timp scurt, după moarte, are un fel de viziune retrospectivă asupra întregii sale vieţi pământeşti. Urmează apoi, un timp, un fel de stare de somn. După ce au trecut astfel câteva luni, sau uneori câţiva ani, sufletul se trezeşte în planul astral, în planul pe care îl numim Kamaloka. După această trezire, urmează viaţa în Kamaloka, constând în retrăirea vieţii terestre cu o viteză cam de trei ori mai mare. La începutul vieţii în Kamaloka se produce un eveniment foarte important pentru fiecare. Pentru cea mai mare parte a oamenilor care trăiesc în Europa, şi în general pentru toţi cei care aparţin culturilor mai noi, acest eveniment constă în faptul că la începutul vieţii în Kamaloka o anumită individualitate spirituală ne arată un fel de listă în care se găseşte tot ce am făptuit în mod egoist, în timpul ultimei noastre vieţi pe Pământ, tot ce am păcătuit. Cu cât vă veţi reprezenta acest eveniment în mod mai concret, cu atât îl veţi înţelege mai corect: ca şi cum cu adevărat, la începutul vieţii în Kamaloka, o făptură ni se prezintă cu registrul faptelor din viaţa noastră fizică.
Ne aflăm aici în faţa unui fapt important, care nu poate fi, bineînţeles, probat, deoarece se experimentează numai prin contemplare ocultă, şi anume că cei mai mulţi oameni care aparţin culturii europene recunosc în acest personaj pe Moise. Acest fapt a fost cunoscut dintotdeauna, şi mai ales în investigaţiile oculte rosacruciene, încă din evul mediu şi a fost confirmat prin investigaţiile deosebit de subtile întreprinse în ultimii ani.
Puteţi deduce de aici că omul, la începutul vieţii în Kamaloka, va resimţi o foarte mare responsabilitate faţă de puterile precreştine, pentru ceea ce l-a tras în jos. Individualitatea lui Moise apare într-adevăr pentru viaţa ocultă ca fiind acea putere care cere să i se dea socoteală pentru tot răul care se petrece în timpul nostru.
Acele puteri, acele forţe care îl duc pe om din nou în sus, în lumea spirituală, se împart în două: unele care îl trag în sus pe calea înţelepciunii şi altele care îl trag în sus pe calea moralităţii. Forţele care provoacă progresul intelectual al omului emană mai ales de la o importantă individualitate, care vă este cunoscută tuturor şi care a trăit în a patra epocă culturală postatlanteană. E vorba de impulsul care duce la dezvoltarea plină de înţelepciune a sufletului şi care porneşte de la Gautama Buddha. Este demn de remarcat faptul că cercetarea ocultă ne dovedeşte că tocmai gândirea cea mai perspicace şi ideile cele mai importante care au fost elaborate în epoca noastră culturală apar ca o emanaţie a lui Gautama Buddha. Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât până nu de mult, până la Schopenhauer, numele lui Gautama Buddha era aproape necunoscut în ţările apusene. Faptul este lesne de înţeles, căci Gautama Buddha s-a înălţat de la demnitatea de Bodhisattva la demnitatea de Buddha, când era fiul regelui Suddhodana, iar înălţarea la treapta de Buddha înseamnă că individualitatea respectivă nu s-a mai incarnat într-un corp omenesc, pe Pământ.
De fapt, acea individualitate care din Bodhisattva a devenit Buddha cu aproximativ cinci sau şase secole înainte de începutul erei noastre nu s-a mai incarnat efectiv într-un corp fizic şi nici nu se va mai putea incarna de acum înainte. În schimb, ea trimite forţe din lumile superioare, din lumile spirituale spre Pământ şi inspiră pe toţi purtătorii de cultură care nu s-au impregnat încă de impulsul dat de Hristos. O cunoaştere a acestui fapt o găsim într-o frumoasă legendă scrisă de Ioan din Damasc, în secolul al VIII-lea, cunoscută în toate ţările din Europa, în evul mediu. Este legenda lui Balaam şi Iosafat [18] care, de fapt, ne arată că cel care a devenit succesorul lui Gautama Buddha – Iosafat este o variantă prin mutaţia consoanelor denumirii de Bodhisattva – a primit de la Balaam învăţătura despre impulsurile creştine. Această legendă, uitată apoi, cu timpul, ne povesteşte cum succesorul lui Buddha a fost instruit de un reprezentant al creştinismului, Balaam, şi vrea să ne arate că Bodhisattva, care a succedat lui Gautama Buddha, făcuse loc în sufletul său impulsurilor creştine. Şi chiar aşa a fost. Căci al doilea impuls, care, împreună cu cel dat de Buddha, acţionează acum în evoluţia lumii, este impulsul lui Hristos şi acest impuls este cel care, în viitor, corespunde mersului ascendent al umanităţii spre moralitate. De aceea, putem spune: Chiar dacă învăţătura lui Buddha este în mod deosebit morală, ea este totuşi doar o învăţătură morală, în timp ce impulsul lui Hristos nu este învăţătură, ci forţă. El acţionează ca forţă morală care se modelează din ce în ce mai mult, astfel încât va impregna în mod real omenirea cu moralitate.
În cea de a patra epocă culturală postatlanteană, entitatea divină a lui Hristos care a coborât din înălţimile cosmice a trebuit să apară mai întâi în corpul fizic. În cea de a cincea epocă culturală, a noastră, forţele intelectuale se vor densifica de aşa manieră, încât omul va deveni apt să vadă pe Hristos nu numai ca formă fizică, ci şi ca formă eterică. Această posibilitate începe să se contureze chiar în secolul nostru, în secolul al XX-lea. O dată cu deceniile al treilea şi al patrulea din secolul nostru, vor apărea oameni care îşi vor fi dezvoltat viaţa lor individuală în aşa fel, încât vor putea percepe forma eterică a lui Hristos, aşa cum în timpul lui Iisus din Nazaret au văzut pe Hristos sub forma sa fizică. În următoarele trei milenii, din ce în ce mai mulţi oameni vor putea să-L contemple pe acest Hristos eteric, până când, la aproximativ trei milenii de la începutul erei noastre, un număr suficient de oameni, aici, pe Pământ, nu vor mai avea nevoie de Evanghelii sau de orice alte documente scrise, întrucât ei Îl vor fi văzut efectiv pe Hristos în sufletele lor.
Acest lucru trebuie să ne devină foarte clar, şi anume că în epoca a patra postatlanteană oamenii aveau capacitatea să-L vadă pe Hristos numai în planul fizic şi de aceea el a apărut într-un corp fizic. În epoca noastră, până în cel de al treilea mileniu oamenii vor deveni treptat capabili să vadă Hristosul eteric şi de aceea el nu va mai reveni niciodată într-un corp fizic. Dacă avem în vedere că astăzi fiinţa umană, când pătrunde în Kamaloka şi trebuie să dea socoteală de faptele sale faţă de Moise, adică faţă de acea entitate care exercită o acţiune morală şi care se va uni tot mai mult cu impulsul lui Hristos, vom înţelege cum se va produce acel eveniment, pe care eu îl pot descrie ca fiind o metamorfoză a figurii lui Moise. Ce reprezintă pentru noi Moise, când ne stă în faţă cu registrul păcatelor noastre? El ne arată ce se află în una din părţile registrului, în partea cu faptele negative din karma noastră. Este foarte important pentru un suflet care trăieşte acum, în vremea noastră, faptul că prin impulsul budismului învăţătura despre karma poate fi înţeleasă şi că realitatea karmei ne este prezentată, după moarte, prin acea figură din Vechiul Testament care este Moise. În timp ce sufletele se vor pătrunde din ce în ce mai mult de Hristosul suprasensibil, după moarte se va petrece transformarea figurii lui Moise în figura lui Iisus Hristos. Aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că de acum înainte karma noastră se va lega de Hristos, iar Hristos se uneşte în mod intim cu propria noastră karma.
Este foarte interesant să observăm că, în sensul învăţăturii lui Buddha, karma este o chestiune abstractă. Conceptul de karma are ceva impersonal în budism. În viitor, în incarnările care vor urma, Hristos se va uni tot mai mult cu karma. Karma noastră personală va căpăta un caracter esenţial, ceva cu totul viu.
Stadiile noastre anterioare de evoluţie, ca şi vieţile noastre trecute, se pot rezuma cu uşurinţă în aceste cuvinte: Ex eo nascimur. Dacă modelăm evoluţia noastră astfel încât după moarte în loc de Moise să întâlnim pe Hristos, cu care concreşte karma noastră, atunci aceasta se va exprima prin cuvintele care provin din curentul creştin rosacrucian, existent încă din secolul al XIII-lea, In Christo morimur.
Exact aşa cum cineva nu poate deveni Buddha decât în planul fizic, tot astfel sufletul omenesc nu poate dobândi decât tot în planul fizic, facultatea de a întâlni pe Hristos după moarte. Un Buddha este mai întâi Bodhisattva şi se înalţă la demnitatea de Buddha într-o ultimă incarnare fizică, după care nu mai are nevoie să revină pe Pământ. Înţelegerea pentru Hristos, aşa cum am expus-o, nu o putem dobândi decât aici, în planul fizic. Pentru ca această înţelegere să devină posibilă este nevoie ca oamenii să obţină prin eforturi proprii, în următoarele trei milenii, aici, în lumea fizică, facultatea de a contempla în suprasensibil pe Hristos, şi acesta este, de fapt, rolul ştiinţei spirituale. Misiunea acestei mişcări este să creeze condiţii care să facă posibilă înţelegerea reală a lui Hristos pe planul fizic, pentru ca apoi să-l poată contempla cu adevărat pe Hristos.
Dacă atunci când Hristos va apărea sub forma sa eterică noi vom fi în viaţă, într-un corp fizic, sau vom fi între moarte şi o nouă naştere, aceasta nu va avea nici o importanţă, dacă am dobândit facultatea de a-L contempla. Să luăm exemplul unui om care nu poate încă să-L contemple pe Hristos în incarnarea eterică actuală pentru că a murit prea devreme; acel om va avea totuşi posibilitatea să-L contemple mai târziu, între moarte şi o nouă naştere, dacă a obţinut, în timpul vieţii, înţelegerea evenimentului. Dar acela care este departe de viaţa spirituală şi nu obţine nici o înţelegere pentru Hristos va rămâne în afara cunoaşterii Lui până la o nouă viaţă pământeană, când va dobândi această cunoaştere.
Ceea ce spun acum arată că o dată cu evoluţia progresivă a omenirii, în decursul a trei epoci culturale, a cincea, a şasea şi a şaptea, impulsul lui Hristos va domina din ce în ce mai mult Pământul. Când se spune că în a şasea epocă culturală intelectualitatea lipsită de moralitate va fi frânată, trebuie, pe de altă parte, să admitem că omul a cărui intelectualitate va fi paralizată de imoralitate va trebui să se întoarcă cu totul spre Hristos, ca să se lase ridicat de Acesta la moralitate. Este ceea ce poate da forţa morală.
Tot ceea ce spun acum a fost cercetat cu meticulozitate începând din secolul al XIII-lea, de când există rosacrucieni, dar sunt adevăruri pe care unii iniţiaţi le-au cunoscut în toate timpurile.
Dacă s-ar afirma că apariţia lui Hristos într-un corp fizic s-ar putea produce pentru a doua oară, pe Pământ, aceasta ar echivala pentru un adevărat ocultist cu a afirma că o balanţă ar putea funcţiona mai bine dacă ar avea două puncte de sprijin, în loc de unul singur. Adevărul este că cei trei ani de viaţă ai lui Hristos, cei trei ani cât el a umblat pe Pământ în corpul lui Iisus din Nazaret, reprezintă efectiv centrul de greutate al evoluţiei Pământului. Aşa cum o balanţă nu poate avea decât o pârghie fixată într-un singur punct, tot astfel evoluţia Pământului nu poate avea decât un singur centru de greutate.
Este cu totul altceva a vorbi despre evoluţia morală, decât a da impulsul evoluţiei morale.
Înainte chiar ca Evenimentul de pe Golgota să se producă, succesorul lui Buddha, noul Bodhisattva, era deja prezent pentru a pregăti acel eveniment şi pentru a-l anunţa în cercul său. Bodhisattva care a urmat lui Buddha a avut o incarnare în personalitatea lui Jeshu ben Pandira cu aproximativ o sută de ani înainte de naşterea lui Iisus din Nazaret. Este absolut necesar să facem o deosebire netă între incarnarea lui Jeshu ben Pandira, care a avut, cum am spus, loc cu un secol înaintea erei noastre, şi care era, ca Bodhisattva, succesor al lui Gautama Buddha, şi incarnarea lui Iisus din Nazaret la începutul erei noastre şi care, timp de trei ani din viaţa sa, a fost impregnat de entitatea cosmică pe care o numim Hristos.
Acest Bodhisattva care s-a incarnat ca Jeshu ben Pandira revine mereu pe Pământ, incarnat în diverse personalităţi, până când, peste trei mii de ani, el însuşi se va înălţa la demnitatea de Buddha, şi, ca Maitreya Buddha, îşi va trăi ultima incarnare terestră. În schimb, acea individualitae care a fost Hristos, care a vieţuit pe Pământ numai timp de trei ani, în corpul lui Iisus din Nazaret, şi nu va mai reveni niciodată într-un corp fizic, va reapărea, acum, în a cincea epocă, într-un corp eteric, apoi, în a şasea epocă, într-un corp astral şi în continuare, în a şaptea epocă de cultură, va apărea ca marele Eu cosmic, asemănător unui mare suflet al întregii omeniri. Când omul moare, el îşi pierde corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, iar eul pleacă spre o nouă incarnare. La fel se întâmplă şi cu planeta care este Pământul nostru. Ceea ce are această planetă de natură fizică se va dizolva la sfârşitul evoluţiei Pământului şi totalitatea oamenilor, a sufletelor umane trece în următorul stadiu planetar, care este Jupiter. Din stadiile de evoluţie parcurse anterior, pe care Pământul le-a străbătut, trece într-un nou mod de existentă, pe care îl numim Jupiter. Aşa cum în fiecare om eul uman este centrul evoluţiei sale viitoare, la fel va fi, mai târziu, pentru întreaga omenire, Eul lui Hristos, Eul coborât în corpul astral şi etric al umanităţii şi care îşi va urma acţiunea de însufleţire a viitoarei existenţe jupiteriene, în perioada imediat următoare a evoluţiei planetare.
Vedem, prin urmare, cum Hristos coborât pe Pământ, plecând de la o entitate umană fizică şi terestră, se dezvoltă progresiv, devenind un Hristos eteric, apoi unul astral, apoi un Hrist-Eu, pentru a deveni în final chiar Hristos-Eu, Spiritul Pământului, şi care, împreună cu toţi oamenii, se va înălţa spre trepte mai înalte.
Ce facem noi, acum, dezvăluind ştiinţa spirituală? Facem exact ceea ce învăţăturile orientale au anuntat în mod atât de clar când Bodhisattva, ca fiu al regelui Suddhodana, s-a înălţat la demnitatea de Buddha: Învătăturile orientale erau foarte clare în privinţa faptului că următorul Bodhisattva, care va deveni şi el un Buddha, va avea rolul să răspândească pe Pământ învăţăturile care urmau să vestească în modul cel mai corect pe Hristos oamenilor. Astfel, acest Bodhisattva care a urmat lui Buddha, care s-a incarnat în Jeshu ben Pandira şi care se va mai incarna, în continuare, a devenit propovăduitorul impulsului lui Hristos. Legenda ne prezintă acest lucru foarte limpede în povestea lui Balaam şi Iosafat. Aşa cum am mai spus, în această poveste Balaam, care este un propovăduitor creştin, îl instruieşte pe Iosafat, care este Bodhisattva. Doctrinele oculte orientale îl consideră pe acest Bodhisattva ca pe Cel-ce-aduce-binele: Maitreya Buddha. Iar noi ştim, pe baza cercetărilor întreprinse în domeniul spiritual, că Maitreya Buddha va avea o forţă a cuvântului atât de mare, încât oamenii contemporani nici nu şi-o pot imagina. Astăzi se poate vedea în devenirea lumilor superioare, prin clarvedere, cum va propovădui Maitreya Buddha peste trei mii de ani. Am putea reda multe din învăţăturile sale prin desene simbolice. Noi nu ne găsim încă în posibilitatea de a face acest lucm, pentru că omenirea nu este, în prezent, suficient de avansată pentru a putea pronunţa asemenea cuvinte, aşa cum le va rosti Maitreya Buddha.
Gautama Buddha a exprimat mari învăţături intelectuale în descrierea Căii octuple, despre o vorbire justă, despre o învăţătură justă, despre o gândire justă ş.a.m.d.; Maitreya Buddha va avea cuvinte care prin forţa lor magică vor deveni nemijlocit impulsuri morale pentru oamenii care le vor auzi. Şi dacă va exista şi pentru el un Ioan Evanghelistul, acela ar trebui să vorbească cu totul altfel decât Ioan Evanghelistul care a vorbit despre Hristos. Acesta spunea: „Şi Cuvântul s-a făcut trup“*. Evanghelistul Ioan al lui Maitreya Buddha ar trebui să spună: „Şi trupul s-a făcut Cuvânt“.
* Ioan, cap. 1, v. 14: „Şi Cuvântul s-a întrupat şi a locuit între noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.“ (Nota trad.)
Ceea ce va ieşi de pe buzele lui Maitreya Buddha va fi străbătut, într-un mod admirabil, de marea forţă a lui Hristos. Propriile noastre cercetări spirituale ne arată, în prezent, că într-un anumit mod, chiar în mod vizibil, Maitreya Buddha va retrăi viaţa lui Hristos. Când o mare individualitate apărea, în trecut, ca învăţător al oamenilor, aceasta se revela lumii încă din copilărie prin aptitudini deosebite, prin psihismul său. Exista, fără îndoială, întotdeauna şi un alt mod de dezvoltare, când la o anumită vârstă se remarca o transformare totală a personalităţii respective. Când se ajungea la acea vârstă, eul său îşi părăsea învelişurile corporale şi un alt eu pătrundea în corpul său. Cel mai concludent exemplu în acest sens este, fără îndoială, însuşi Iisus Hristos, în care individualitatea lui Hristos a pătruns la vârsta de treizeci de ani.
Toate incarnările acestui Bodhisattva care va deveni Maitreya Buddha au revelat că sub acest aspect el va trăi în sensul lui Hristos. În toate incarnările sale, nu se ştie şi nu iese în evidenţă în timpul copilăriei şi al tinereţii că el va fi un Bodhisattva; abia când împlineşte vârsta de treizeci sau treizeci şi unu de ani o altă personalitate pune stăpânire pe corpul său. Niciodată nu va exista un Bodhisattva care din copilărie sau din tinereţe să se reveleze prin natura sa că este un Bodhisattva. Dar între treizeci şi treizeci şi unu de ani el va prezenta deodată cu totul alte calităţi decât până atunci, şi aceasta tocmai pentru că acum o altă personalitate a pus stăpânire pe corpul său. Individualităţile care pun astfel stăpânire pe personalitatea unui alt om sunt individualităţi care au trăit cu mult timp în urmă, în vechime, şi nu vor apărea în postura de copii, individualităţi cum sunt Moise, Abraham, Ezechiel. Şi acum, în veacul nostru, lucrurile se petrec la fel cu acest Bodhisattva care peste trei mii de ani va fi Maitreya Buddha. Nu ar fi decât un pur diletantism ocult dacă cineva ar afirma că Maitreya Buddha ar putea fi recunoscut încă din tinereţe ca atare. Când va atinge vârsta de treizeci ‒ treizeci şi unu de ani, se va revela lumii prin forţa sa proprie, fără ca altcineva să fi atras atenţia asupra lui; el va deveni atunci convingător numai prin puterea sa proprie. Se va recunoaşte că într-un anumit fel nu a fost descoperit adevărul, atunci când cineva va afirma despre un tânăr sub treizeci de ani că în el se manifestă un Bodhisattva. Tocmai aceasta va fi o indicaţie sigură pentru a depista eroarea. Asemenea afirmaţii au fost, într-adevăr, făcute în repetate rânduri. Să ne amintim numai de cazul petrecut în secolul al XVI-lea, când a apărut o individualitate care afirma că ar fi incarnarea lui Mesia, a lui Hristos. Este vorba de acea personalitate cunoscută sub numele de Sabbatai Zewi [19], care a apărut în secolul al XVI-lea, dându-se drept Hristos, şi la care, într-adevăr, o mare mulţime de oameni din întreaga Europă, din Spania, Italia, Franţa, până la Smyrna, a venit în pelerinaj.
Este, desigur, corect ca în vremea noastră să existe o mare aversiune împotriva recunoaşterii unor genii umane. Dar există şi contrarul, adică o mare comoditate, care merge până acolo încât suntem gata să recunoaştem numai în baza autorităţii cutare sau cutare individualitate ca fiind o mare personalitate şi să-i atribuim o valoare pe care nu o are. Important este ca astăzi ştiinţa spirituală să fie reprezentată în aşa fel, încât să se sprijine cât mai puţin posibil pe simpla încredere în autoritatea cuiva.
Multe din lucrurile pe care le-am spus astăzi pot fi controlate numai prin mijloace specifice cercetării spirituale oculte. Dar eu insist şi vă invit să nu credeti aceste lucruri, ci, dimpotrivă, să le verificaţi, bizuindu-vă pe tot ceea ce dumneavoastră cunoaşteţi din faptele vii ale istoriei, în special din tot ceea ce puteţi afla, şi în felul acesta eu sunt perfect liniştit asupra acestei chestiuni, deoarece cu cât veţi cerceta mai adânc cu atât le veţi găsi mai bine confirmate. Eu fac apel acum, în epoca intelectualismului, nu la credinţa pe care o puteţi avea în cel ce vi se pare a fi o autoritate, ci la verificarea intelectuală făcută de dumneavoastră. Nici Bodhisattva secolului al XX-lea nu va apela la oarecari precursori care să-l proclame pe Maitreya Buddha, ci se va baza pe forţa cuvintelor sale şi va fi ca un om singur pe lume.
Iată rezumat, aproximativ, prin câteva cuvinte, tot ce am spus astăzi în faţa dumneavoastră. În evoluţia noastră acţionează două curente. Unul este curentul pornit de la Buddha, sau curentul înţelepciunii, cea mai înaltă învăţătură a înţelepciunii, a blândeţii pornită din inimă şi a păcii pe Pământ. Pentru ca această învăţătură a lui Buddha să poată acţiona în fiecare dintre noi, este indispensabil impulsul dat de Hristos. Al doilea este curentul lui Hristos, care conduce omenirea de la intelectualism la moralitate, trecând prin esteticism. Marele învăţător al impulsului dat de Hristos va fi în orice caz urmaşul acelui Bodhisattva care se reincarnează necontenit şi va deveni Maitreya Buddha peste trei mii de ani. Este perfect adevărat ceea ce spun vechile documente orientale, că exact la cinci mii de ani după ce Gautama Buddha a primit iluminarea sub arborele Bodhi Maitreya Buddha se va incarna pe Pământ pentru ultima oară.
Seria de Bodhisattvi si de Buddha nu are nimic a face cu Fiinţa cosmică a lui Hristos, iar în trupul lui Jeshu ben Pandira nu s-a incarnat Hristos, ci un Bodhisattva. Hristos nu s-a incarnat decât o singură dată într-un corp fizic, timp de trei ani, în timp ce un Bodhisattva apare în fiecare secol, până la o ultimă incarnare, când atinge existenţa de Maitreya Buddha.
Vedem, aşadar, cum ştiinţa spirituală are în prezent sarcina de a fi o sinteză a religiilor. Putem concentra una din formele religiei în budism, iar cealaltă formă în creştinism. Şi cu cât vom înainta mai mult în evoluţia viitoare a omenirii, cu atât mai mult religiile se vor contopi, aşa cum Buddha şi Hristos se unesc în inimile noastre.
Cu aceasta am obţinut o privire de ansamblu în evoluţia spirituală a omenirii şi am înţeles necesitatea unui avânt al ştiinţei spirituale, care trebuie să fie o pregătire pentru cunoaşterea a ceea ce se dezvoltă în cultura care progresează, cu scopul de a ne oferi înţelegerea a ceea ce se întâmplă în evoluţia omenirii.
sursa: Biblioteca antroposofică gasiti mai multe lucrari aici: http://www.spiritualrs.net/Online_alf.html | |
|
prin acest blog vreau sa va transmit un mesaj pretios:de fiecare data cand va simtiti singuri ,cand credeti ca cineva va invins,sa va amintiti de puterea pe care o aveti 
.atunci sa va ridicati si sa luptati.sa nu va dati niciodata batuti,pentru ca pana la urma veti invinge...viata..este misterul cel mai frumos din acest univers..iubirea este forta care o intretine,iar eu imi doresc sa …
DARLING;ESTI SUPERB CU GASITUL ACESTOR TEXTE! MA INTERESEZA FANTASTIC! dar astept un semn vizibil al moralitatii in aceasta perioada a CINCEA ,pe plan individual si pe plan lateral. 
