eseul despre iubire..cine ma poate ajuta la editare(diacritice)?

Iubirea-Alchimie sentimentală

‘’ Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.(Gustavo Adolfo Becquer)

Încep acum să pictez tabloul unui pământean pentru care trăiesc pe acest pământ...Vreau să prezint sculptura vie a acestui suflet,amestec de sentimente ciudate..A tot ce am descoperit atunci când am intrat în contact cu trupul acestui om!Nu,nu pictez,sau cânt,sau chiar scriu pentru dumneavoastră,nu,nu fac acest lucru pentru a deveni cineva,pentru a deveni cunoscut,am fost şi voi rămâne un om banal.Nu scriu pentru a gusta măcar o picătură din izvorul prea tulburat al celebrităţii..Nu,eu nu fac decât pentru o singură persoană..Scriu,cânt sau pictez..sau măcar încerc...pentru ea,centru al universului în care ezist,punct invizibil în jurul căruia gravitez..Aşadar,sper să zâmbească dacă va citi vreodată aceste impresii..
Nu vreau să plictisesc pe nimeni,dar trebuie să respectaţi regulile pe care vi le impun,deoarece aici sunteţi pe tărâmul meu... Veţi călători de bună voie,dacă veţi citi ceea ce voi scrie în această prezentare a unui înger aterizat pe pământ..Nu vă obligă nimeni să călătoriţi,dar atenţie,nu se poate merge pe jos!
Zburaţi..Zburaţi..Pentru că aveţi aripi,înţelegeţi că în această călătorie fiecare este un creator.Oricine este bine venit,atâta timp cât lumea rămâne aceaşi..sau chiar mai bună..Aşadar,obiectivul acestei expediţii este purificarea zonelor blestemate.Suntem aici,în vârful muntelui,sau în adâncul oceanului...Trebuie să ajungem la stele,să îmbrăţişăm căldura lor interioară..Trebuie să fim noi,înţelepţi, dar uneori,în anumite momente,neştiutori..Să acceptăm că în faţa noastră se află un spaţiu imens,pe care îl numim necunoscut..Trebuie să-l explorăm.Să-l cucerim..Am nevoie de ajutorul vostru!În fine,urmează o teleportare pe tărâmul real al dragostei..Priviţi,aici este perfecţiunea -> În dragoste!
Există un sentiment,sau entitate,care poate defini întreaga masă de oameni de pe acest pământ..Există ceva,poate foc,poate o voce sau poate o senzaţie,care ne leagă de acest univers,de celălalte lucruri care ne înconjoară:IUBIREA.Ea este săgeata care străbate fiecare suflet,făcându-l naiv,nebun şi uneori chiar ridicol. Atunci când iubim,inima noastră îşi multiplică numărul de bătăi,corpul nostru,deşi stă pe loc,străbate dimensiuni uriaşe.Şi totul datorită unei singure priviri,unei îmbrăţişări nevinovate.Fiecare suflet a iubit cel puţin o dată pe acest pământ.
Fiecare am fost măcar o dată îndrăgostiţi nebuneşte de o fiinţă de sex opus.
Inima mea,îmbrăcată în trandafiri,este plină.de iubire!Trecutul este o dovadă vie că anumite evenimente s-au întâmplat..Voi începe să vorbesc despre cineva care mi-a fost mereu aproape..Dar,din păcate a început să se stingă cu fiecare secundă care trecea.Şi,într-o zi,când soarele era acoperit de lună,într-o eclipsă de nedescris,sufletul ei s-a ridicat la ceruri..A plecat pentru totdeauna,dar,deşi a trecut mult timp,nu am putut-o uita..Voi încerca să-l caracterizez aşa cum se cuvine.

*Inima-centrul creaţiei eterne
Undeva,spre fericirea mea,există un loc unde tot ce voi scrie are sens..Unde soarele se transformă în zâmbet,unde lacrimile se prefac în amintiri dureroase,dar rare.Unde totul se transformă,unde totul este o nouă viziune asupra acestei lumi.O oglindă care proiectează viziunile pământenilor în realitate,iluziile în ceva spiritual!
Când scriu doar inima transpiră.Doar ea se zbate încontinuu,pentru a reuşi să creeze o operă nemaipomenită.Totul pentru a produce măcar un zâmbet pe chipul cititorului.Inima aceasta pe care o port în sufletul meu este singurul motor care mă ajută atunci câând încerc să scriu.Poate creaţia nu este întotdeauna o operă reuşită.Nu regret niciodată rodul acestei pasiuni.Pentru că ştiu că prin scris,inima mea vorbeşte.Prin cuvinte reuşesc să-mi exprim sentimentele.Ştiu,poate că ceea ce scriu nu este citit,dar nu asta contează.Uneori vorbesc ca un nebun cu mine însumi.Nu ştiu,pare destul de ciudat,dar asta este realitatea.Inima adesea suspină..şi atunci trebuie să vindec rănile interioare.Şi toate astea,prin scris!Nu muncesc deloc atunci când scriu.Nu depun efort,doar inima se dedică complet în această activitate,pe care eu o consider mai degrabă o pasiune.
Nu sunt artisit,talent nu prea am,dar scrisul este visul meu,în care trăiesc.Nu încetez niciodată să mă trezesc fără a dărui un zâmbet.Doresc ca prin ceea ce fac,sau încerc să fac,să aduc fericire tuturor.Poate nu de fiecare dată reuşesc,dar în clipele,chiar dacă sunt cam rare,când cineva se bucură atunci când călătoreşte împreună cu mine în acest vis,mă simt împlinit,pentru că atunci îmi dau seama că ceea ce fac nu este în zadar.Şi nu încetez,indiferent de reacţia celor din jur,care au auzit,sau poate nu au auzit de mine,merg mai departe.Ştiu că trebuie să scriu pentru o anume persoană din acest univers.Sincer,nu ştiu dacă va reuşi vreodată să citească.Dar îmi urmez drumul,pentru că ştiu că uneori puţina nebunie e cea care te ajută să ajungi unde doreşti!De aceea,voi încerca să vă prezint în rândurile următoare,ce reprezintă iubirea pentru mine.
Există ceva mai presus de iubire?Poate doar ea.
O să vorbesc întâi despre EA,pentru a afla ce anume m-a atras în labirintul inimii sale.Poate că vă grăbiţi,poate ca aveţi treabă,dar acest mesaj este unul foarte important,aşa că vă rog să-l citiţi cu atenţie.Nu prea ştiu cu ce să încep,căci sunt atât de multe despre care trebuie să vorbesc.Mă tem de ideea distrugătoare că o voi pierde,că nu o voi mai putea vedea niciodată.Nu vă îndoiţi, credeţi tot ce voi scrie,căci este adevărul din sufletul meu neliniştit.Probabil că frumuseţea ochilor ei m-au atras,deoarece privesc cateva poze cu ea.Ceva este ciudat, căci în poze nu reuşesc să călătoresc şi să mă scufund în limpezimea ochilor ei.Ştiu că în mintea mea se află imaginea ei,iar această imagine pe care am construit-o cu puterea infinită a iubirii îmi prezintă acei ochii incolori,limpezi precum iubirea şi liniştiţi precum adevăărul.În aceşti ochii reuşesc să călătoresc,să ating minunile teritoriului în care am făcut primul pas spre iubire.Acum îmi dau seama că ochii ei sunt diferiţi de cei ai pământenilor,deoarece ei sunt coloraţi doar pentru cei care nu cred în existenţa iubirii.Sunt precum o poartă,care se deschide doar celor care-şi doresc să călătorească în căutarea iubirii..Ochii ei sunt minunaţi,deoarece au puterea de a linişti suferinţa celor nefericiţi.M-am îndrăgostit şi de braţele sale atât de călduroase,căci ele au fost singurele care mi-au înconjurat inima.Mâinile ei mi-au mângâiat trupul,deşi niciodată nu ne-am atins,reuşind să-mi vindece toate rănile.
Îi mulţumesc pentru că există,pentru că m-a învăţat să descopăr şi să trăiesc în tărâmul iubirii.vocea sa m-a călăuzit spre flacăra magică a vieţii..Atât de caldă,atât de minunata.E perfectă!Mi-a spus cuvinte pe care niciodată nu-mi doream să le aud,dar le-a spus doar pentru a-mi da puterea de a continua visul.Mi-ai spus cuvinte la care niciodată nu m-am gândit,şi la care nu aveam nici-un răspuns.Mi-a spus că sunt talentat,că i-au plăcut scrisorile mele de dragoste pe care i le-am trimis.Dar eu sunt doar o oglindă în care sufletul ei se oglindeşte:eu sunt imaginea trupului ei,a calităţilor sale.prin cuvintele pe care încerc să le scriu îmi doresc foarte mult să o descriu,să prezint frumuseţea ei interioară şi exterioară.Scrisul meu este de fapt o călătorie spre locul unde se află flacăra nestinsă a iubiri.Zbor atunci când reuşesc să o văd,când ajung să aud sau să citesc gândurile ei.Ea este dovada existenţei frumuseţii eterne pe pământ.Ea este perfecţiunea iubirii, un medicament necesar pentru rănile din trupul meu.Poate că sunt un suflet care nu voi reuşi să-mi îndeplinsec cel mai preţios vis:acela de a fi mereu lângă ea,dar niciodată nu mă voi da bătut,voi continua să privesc în ochii ei,voi continua drumul spre labirintul care duce spre inima ei. Eu cred ca sunt un copac,iar ea este natura:vântul care-mi mângâie crengile şi trunchiul,ploaie care-mi potoleşte setea de iubire,razele solare care-mi luminează drumul vieţii,dar care în acelaşi timp dă naştere fructelor şi florilor.
Iubirea-ea este rezultatul relaţiei dintre copac şi natură..Ea ar fi în acele momente curcubeul producător de zâmbete,iar eu,copacul. aş uita de lacrimi,chiar dacă acestea ar fi absorbite de propriile mele rădăcini.Cred că relaţia noastră seamănă si cu iubirea dintre o planetă şi o stea.Căci steaua este cea care dăruieşte căldură şi lumină planetei,asigurându-i viaţa.Chiar dacă steaua îşi continuă drumul în infinitul univers,planeta urmează acelaşi drum,fiind întotdeauna aproape de stea,căci între aceste două corpuri astrale există o legatură puternică:iubire.Eu sunt un om îndrăgostit.Sunt umbra trupului ei pe pământ,deoarece întotdeauna încerc să fiu lângă ea. În trupul fiecăruia există aceeaşi flacără,acelaşi foc nestins al iubirii..
IUBIREA-POEM ABSURD
TOTUL A ÎNCEPUT DE LA NIMIC
CREDEAM CĂ TOATĂ LUMEA ÎI FRUMOASĂ,
VISAM S-AJUNG SĂ COS CU AC ŞI AŢĂ
CU LITERE DE AUR CUPRINSE-N INFINT
PE FOILE DE ARGINT ALE VIEŢII
SĂ TREC ISTORIA CU LITERE DE AUR
GONITE-N CER DE CĂTRE UN GRAUR
SĂ RĂSFOIESC CU GÂNDUL MINŢII
SĂ TE GĂSESC ÎNTR-O SCĂLDARE
UŞOR TREZITĂ DE ALE SOARELUI RAZE
SĂ TE TREZEŞTI ŞI SĂ MĂ VEZI
SĂ MĂ OMORI UŞOR ŞI SĂ PLECI.
SĂ MĂ ÎNGROPI LÂNGĂ USCATUl MĂRII
LÂNGĂ O STEA ATERIZATĂ DIN GREŞEALĂ
ÎNTR-UN VAPOR PLUTIND PE APELE MĂRII
SĂ PUI O CRUCE LACRIMI ŞI O FLOARE.
SĂ LAŞI CA TOTUL SĂ SE TERMINE
UŞOR ŞI LIN CUM A ÎNCEPUT
UN SINGUR DOR:SĂ NU MĂ UIŢI PE MINE
SĂ MĂ IUBEŞTI LA FEL CA LA-NCEPUT!

''Iubirea este arhitectul universului.''(Hesiod)
Iubirea este in noi,dar nimeni nu o cunoaste..nimeni nu-si da seama cine e..nimeni...si de aceea,sa scrii despre necunoscut este o munca foarte grea..sa scrii despre iubire este o arta imposibila..pentru ca acest sentiment se poate transforma in orice moment..dintr-un inger poate deveni un animal,cel mai periculos animal..care te poate ucide..adesea iubirea te indeamna sa scrii..dar sa gasesti cuvinte potrivite..e cel mai dificil lucru ...pentru ca,atunci cand scrii espre iubire,si mai ales despre iubirea ta,o parte din sufletul tau este cedat textului...cuvintele prind viata..pentru ca numai asa ceea ce scrii poate deveni o opera..tu esti creatorul,iar textul pe care il modelezi cu puterea mintii,dar mai ales a sufletului,este o scultura,un autoportret pe care ti-l faci..nu pentru a arata lumii ca esti important,nu pentru a arata lumii ca stii sa iubesti..nu scrii niciodata pentru a demonstra cuiva ceva.NIMENI nu va intelege niciodata ce scrii...vor da mii de interpretari gresite..de aceea,scrisul este o cale de a comunica cu sufletul tau,fara ca altcineva sa intervina..este o inglinda in care descoperi propriile calitati si defecte..daca ai venit pentru a castiga celebritate,respect din partea prietenilor,afla ca ai gresit...aici nu castig respect,prietenii vor rade...in unele cazui..dar,nu pentru ei scrii..nu iti pictezi viata pentru a deveni un star..pentru ca altfel,daca scopul principal va fi altul decat descoperirea sufletului tau,cu siguranta rezultatul va fi o caricatura...va fi o greseala,o eroare de care numai tu esti vinovat..daca sufletul tau te indeamna sa scrii,scrie..chiar daca pare o aberatie,ai incredee totala in el..vocea iubirii,melodia inimii,este o lege eterna pe care nu trebuie niciodata sa o incalci..vointa ei este porunca,si trebuie intotdeauna respectata..
iubirea este suma tuturor zambetelor traite intr-o viata.ea este formata din doua jumatati care au trait mai mereu impreuna.ea este arta care se manifesta dupa multe experimente,de fiecare data mai puternic. ..iubirea este rezultatul produs in urma unor atingeri nevinovate dintre doua suflete..iubirea este raza de lumina care isi are originea in sufletul fiecarui trecator pe acest pamant..pentru ca aceasta planeta pe care locuim doar pentru o scurta callatorie din viata noastra.iubirea este chiar instinctul care ne indeamna catre comoara pe care o cautam.iubesc aceasta iubire care este in sufletul meu..iubesc chipul tau care-mi lumineaza drumul meu in viata..asta este viata mea..viata mea este portretul tau.ochii tai sunt cei mai pretiosi pentru mine.pentru tine as fi in stare sa fac orice nebunie..
omul este muritor fiindca iubeste...acest fruct este cel al mortii..dar in acelasi timp este o poarta catre o noua viata..iubirea este aerul pe care sufletul nostru il respira..si de aceea,initial am incercat sa pictez un tablou in care sa prezint acestei lumi frumusetea ta nemarginita..nu am reusit..te vream doar pentru mine,scopul meu nu era acela de a arata lumii ceea ce esti..astfel ai fi fost rapita de langa mine...apoi am dorit sa sculptez trupul tau intr-un minunat monument,care sa aminteasca acestor oameni cine esti cu adevarat..erai icoana vietii mele,dar aceasta comoara statea ascunsa in inima mea..doar privirea ta reusea sa ajunga la ea,celorlalti le era necunoscut..si de aceea,am ales cuvantul..o armata intreaga intr-o batalie fara sfarsit..stiam de la inceput ca tu nu esti ca oricare..stiam ca esti speciala si ca vei intelege..da,poti spune ca m-am inselat,dar stii atat de bine ca nu este asa..poate sansele de a castiga sunt mici,dar voi lupta pana la capat....mi-am pus toata speranta in aceasta batalie..insa,plecasem la vanatoare prea devreme..ma grabeam,dar eram orb..eram supus legilor nescrise ale iubiri..eram,si inca sunt,indragostit de tine..dar,iata astazi am pierdut..vremea a fost neprielnica..nu exista motive,nu exista o alta sansa..am pierdut,este numai vina mea..sunt sigur,soarele nu va mai rasari niciodata..pentru ca a inghetat..si totusi,desi s-a schimbat,tot o iubesc..chiar daca ma ignora si nu mai vorbeste cu mine,singuratatea aceasta ma face sa o iubesc din ce in ce mai mult..nu stiu ce va urma..dar e mai bine daca as pleca si nu m-as mai intoarce niciodata.. acele ore in care in fata mea se afla aceeasi masca veche a creatiei..si totusi,visatorul o vede intotdeauna alta..din ce in ce mai frumoasa,cu fiecare scurgere rapida a timpului miscator!
ceva se prelinge fara a mea voie peste acest duh,al carui frumusete apune din ce in ce mai rapid..si doar iubire ramane singura mea amintire..singura speranta de a mai trai..dar ma intreb acum daca mai trebuie sa iubesc...poate ar fi mai usor daca totuol s-ar sfarsi cat mai rapid./.fara sa mai ranesc pe nimeni..fara sa mai distrug fericirea nimanui..poate prezenta mea nu le este benefica acestor suflete..dar,ochii ei ma cheama..si ma aproprii din ce in ce mai mult de ea.dar gata..nu se mai poate..stop.adio iubirea mea absurda..lumea asta s-a schimbat,nu e asa cum mi-o imaginam..o sa plec,promit,cat mai curand...o sa povestesc intregului univers dragostea mea pentru tine..
iubirea este un medicament pe care fiecare trebuie sa-l ia intr-o zi,odata cu aparitia primul zambet,nascator de speranta..viata mea alaturi de tine este o hartie pe care amandoi completam impreuna o declaratie minunata de dragoste..
.. trup si suflet,echilibru perfect intre miscare si repaus..intre viata si moarte..intre cunoscut si necunoscut...

etrn vis al iubirii..
ce te hranseti mereu cu sufletul meu..
vindeca-mi aceste rani adanci..
pe care le port in adancul inimii mele..
purifica acest sange ce curge ametitor
si da-mi macar o clipa,un zambet din iubire..
tu inger drag,rapus de steaua vietii mele..
te-ai prabusit arzand in gandurile mele..
si-ai izbucnit in lacrimi la prima intalnire..
caci trupul tau e prea firav ca sa iubeasca
aceasta stanca ce zace pe pamant..
nu ai uitat de unde ai venit...
si-ti pare acuma rau ca nu te poti intoarce..
o,chip stelar ce-mi lumineaza drumul..
m-ai cucerit cu-o simpla sarutare..
o,pasare maiastra..
ce-ti iei acuma zborul -
m-ai stai macar o clipa..
trimite doar un nfulger in inima-mi straina..
si nu uita...un singur lucru..
iubirea nu va disparea..
vei fi slavita asa cum se cuvine..


m-am nascut din dorinta de a iubi..

deschid ochii..o noua zi,o noua serii de iluzii..traiesc fara sa-mi dau seama..dar parca..ceva s-a intamplat..ma simt ciudat..sunt cuprins de un fior,un zgomot strabate un spatiu nedefinit si totul este diferit..o iluzie,un vis sau oate realitatea pe care nu am vazut-o niciodata pana acum...poate fi iubire,sau ura..habar-n-am..stiu insa ca trebuie sa cercetez,sa inteleg ce se intampla...poate fi orice,dar nu pot sta asa,trebuie sa fac ceva..viata are un nou scenariu,citesc cartea pe care o scriu in fiecare secunda...iubesc si urasc cu aceeasi intensitate...sunt eu,dar in acelasi timp diferit..lumea din jur este o compozitie angelica si demonica,un tablou pictat de artisti,dar si de amatori....un poem ce izvoraste din ganduri scufundate in oceanul disperarii,iar apoi inaltate spre noi abisuri..noi idealuri!
o serie de banalitati cotidiene care zboara pe langa mine..dar deodata,soarele rasare,desi afara ploaia trebuie sa vina..te intalnesc,reusesc in sfarsit sa patrund in ochii tai..pot fi si eu fericit,macar pentru cateva secunde..un zambet...o iubire pe care incerc sa o gasesc...
viata mea este o victorie a iubiri.viata mea este poate o sageata care strabate un spatiu infinit pe teritoriul iubirii.stiu insa ca am nevoie de un arc si de cineva care sa manuiasca foarte bine arcul si sageata.viata mea este sageata,arcul este timpul si spatiul acestei lumi in care ma aflu...iar tu esti singura care poti manui aceste arme nemortale iubirii...iubirea imi da aripi sa patrund prin sufletul tau.el este paradisul vieti mele trecatoare,este dovada clara a existentei iubirii in acest univers.arma nemortala pentru iubire!da,iata ca exisa asemenea arme,chiar daca pamantenii nu cred in existenta lor...timpul si spatiu sunt niste arme.da,iubirea este un examen,este o batalie pe care sufletele noastre le intalnesc pe acest taram al vietii..timpul si spatiu sunt arme menite sa distruga iubirea dintre doua suflete.dar nu reusesc,pentru ca iubirea adevarata,care este eterna,este de partea celor indragostiti.chiar daca intre doua persoane care se iubesc exista o distanta mare,chiar daca totul pare pierdut in diversitatea muntilor,a campiiilor si a podisurilor.spatiul este arma care nu poate rani doua suflete unite printr-un legamant numit iubire.timpul devine trecut pentru cei ce traiesc intotdeauna impreuna...el nu poate ucide,nu poate nici macar rani.stiu,poate ca nimeni nu crede.dar este adevarat..omul a inventat timpul,el a creeat spatiul.dar,pentru cei ce nu cred in iubire,timpul si spatiul sunt ca niste arme.poate ca toti s-au plictisit de prezenta mea atat de inutila,dar nu mai e mult...mai sunt doar cateva zile,apoi va trebui sa plec,sa parasesc pentru totdeauna ochii tai.voi parasi tot ce am avut in lumea acesta.imi voi parasi si trupul,pentru ca nu mai am nevoie de el.intotdeauna acest trup ,in care se afla sufletul meu,a fost mai mereu cu un pas inapoi....trupul meu a fost un obstacol pentru aceasta viata de neuitat.nu pot parasi amintirile placute traite langa tine.nu pot parasi momentele sacre de iubire..nu pot,dar nici nu-mi doresc.imi doresc sa-mi petrec aceste ultime clipe ale calatoriei langa tine...vreau sa-ti mai privesc macar o data ochii..vreau sa-ti mangai sufletul si sa-ti privesc umbra trupului...apoi,cand ultima secunda va muri,eu te voi privi...iti voi atinge zambetul tau de zeita a acestui univers..apoi,voi pleca.stiu,ma tot gandesc la acest moment...sunt cuprins de un foc ucigas al fricii..imi este teama de durerea de a fi atat de liber in taramul necunoasterii,atat de singur...tremur,tremur si numai ma pot opri.nu stiu ce sa fac,nu stiu.as vrea ca aceasta despartire sa fie precum un rasarit,sau poate un apus.imi doresc sa nu plangi,nu vreau sa suferi.vreau sa traiesti in continuare cu zambetul pe buze,pentru ca drumul tau in aceasta lume este un dans ametitor al iubirii...danseaza,pentru ca astfel inima mea,care este pentru totdeauna numai a ta,va zambi.cand tu esti fericita,totul in jurul meu este atat de frumos.nu pot descrie aceasta situatie minunata,pentru ca nu s-au inventat cuvinte pentru asemenea clipe de magie.da,iubireea este o clipa eterna de iubire,simtita si exprimata intr-un spatiu infinit..cand iubirea creeaza doua torte in sufletele unei perechi,armele dispar,prefacandu-se in conditii favorabile vietii.
..viata mea este o scrisoare de dragoste,pe care zeii,sau ingerii,au trimis-o pe acest pamant...viata mea a fost sageata care a strabatut norii doar pentru a ajunge pe pamant,in inima unei persoane speciale..am incercat sa transmit veninul iubirii,dar primul care s-a infectat am fost eu..atunci cand te-am intalnit,am fost impresionat de frumusetea ochilor tai,deoarece erau mult mai stralucitori decat oricare stea,erau mult mai limpezi decat orice apa statatoare..atunci cand minunea s-a produs si am reusit sa ma aproprii de tine,inima mea a inceput sa vibreze mult mai puternic..atunci cand am reusit sa te imbratisez,parfumul trupului tau m-a ucis-deoarece era incantator,splendit..atunci cand am reusit sa-ti spun ca te iubesc,am constatat ca aceste cuvinte,desi erau foarte putine,erau mult mai puternice decat orice alt cuvant...sau fraza,sau roman...cand am reusit sa explorez frumusetea ta eterna,am reusit in sfarsit sa aflu ce este dragostea...
E atît de greu să vezi că nimeni nu te poate ajuta atunci cînd ai nevoie. Parcă toţi se transformă în nisip şi dispar atunci cînd avem nevoie. În această călătorie mă voi orienta după lumina soarelui şi a stelelor. Pentru că acest cer este de fapt o oglindă care reflcetă lumina ochilor şi a inimii tale. Este oglinda sufletului meu, şi este foarte fericită, pentru că este singura care a avut ocazia să reflecteze cel mai frumos chip, acela al unei zeiţe.
nu pot uita chipul fiintei care m-a ajutat sa-mi vindec ranile doar printr-un singur zambet...imi amintesc cu mare bbucurie de rasaritul declaratiilor de dragoste,de atingerile nevinovate si pline de pasiune..nu pot fi de acord cu ideea ca nu exista iubire ,deoarece eu am intalnit-o in sufletul tau,in inima ta... sunt fericit,deoarece constat ca mi-am indeplinit toate obiectivele-toate visele mele au devenit realitate...am reusit sa iubesc cu adevarat,sa zambesc si sa fiu fericit..am fost in stare sa gust din bautura sacra a iubirii,care m-a facut mai puternic,mai fericit,deoarece inima mea isi gasise alinare in ochii tai stralucitori...viata mea a fost un singur vis:acela de a iubi,de a invinge toate obstacolele...visul m eu a fost steaua care mi-a calauzit pasii in desert,dar si prin ocean...nu m-am dat batut niciodata,indiferent de situatia in care ma aflam-ori d cate ori era singur,gandul meu era la izvorul zambetelor tale,atunci cand lacrimile se pregateau sa-mi exploreze trupul ma simteam cutremurat de ideea ca nu te voi mai gasi niciodata.intelegeam imediat ca nu trebuie sa plang sau sa ma dau batut-trebuia sa lupt,sa-mi continui drumul prin labirintul vietii,deoarece trebuia sa te gasesc...in aceste momente imi aduc aminte si de pamantenii pe care i-am intalnit in calatoria mea nu ii inteleg nici acum pentru comportamentul si ratiunea lor de a trai,deoarece au o viziune gresita asupra vietii.ei considera viata un mister,sau poate o greseala,deoarece nu au niciodata curajul sa lupte pana la sfarsit pentru realizarea unui vis-totul li se pare imposibil..imi pare rau de aceste suflete care nu reusesc niciodata sa inteleaga cu adevarat ce este viata,pentru ca niciodata nu zambesc...da,viata este un zambet etern al universului,este mirosul prafului stelar si parfumul reactiilor chimice,dar mai presus de toate viata este chiar decizia sufletului atunci cand se intalneste cu prezentul..de aceea viata este diferita pentru fiecare suflet,deoarece fiecare suflet ia o decizie diferita..eu ma consider un suflet norocos,deoarece am reusit sa lupt,sa visez si sa-mi realizez toate idealurile...am reusit sa iubesc cu adevarat,si asta este cea mai importanta realizare a mea.am reusit sa aflu un singur raspuns la propriile mele enigme-am reusit sa aflu ce este viata:viata este iubire,iar iubirea este viata!viata mea a fost formata numai din iubire:din mireasma atingerilor,stralucirea zambetelor,sensibilitatea cuvintelor....viata mea este rodul clipelor fericite petrecute in prezenta ta-zeitate venita din taramul iubirii eterne...am iubit pentru a ma simti fericit dar si trist,puternic dar si slab-pentru ca atunci cand iubesti iti dai seama ca esti fericit cand explorez zonele misterioase ale iubirii,dar esti foarte trist cand iti dai seama ca ai gresit,ca ai fost in stare de cea mai oribila crima posibila:ai facut-o pe fiinta iubita sa planga,deoarec nu ai fost in stare sa-i trimiti macar un zambet,macar o sarutare...te-ai simtit puternic fata de persoanele care se uitu invidiosi la fericirea ta,la frumusetea inimii tale...dar ai descoperit ca esti poate cea mai slaba fiinta din acest univers atunci cand cautai motive de ura sau suparare..atunci cand te simteai singur,si aveai nevoie de aer,de atingerile delicate ale fiintei dragi inimii tale,constatai ca esti doar un biet suflet ratacit..dar numai atunci,cand te simteai singur,otravit de sentimentele fricii si a supararii,tocmai atunci isi facea aparitia dragostea,care te ridica imediat si te facea sa zambesti,sa fi fericit...cand ajungeai sa te temi de moarte,de incetarea calatorie spre cunoastere,care de fapt era spre necunoastere-deoarece viata ne aduce intotdeauna numai mistere-numai atunci iti dadeai seama ca exista in viata ta un scop nobil pentru care meriti sa traiesti,sa lupti si sa fi fericit..acest scop este idealul tau adanc format din iubire,credinta si adevar....viata este o floare,care creste in gradinile universului,,cautand intotdeauna razele fierbinti ale iubirii..floarea calatoriei mele a fost un trandafir...petalele acestei flori sunt patate cu sangele singuratatii..spini mei au imbatranit in fata zambetelor tale ametitoare...iubire...acesta este singurul,unicul cuvant care-mi defineste complet viata-dar e de fapt mai mult decat un cuvat:este energie,forta,este o minune a creatiei...
priveam zadarnic acel glob intepenit,ratacit printre norii cenusii ai vietii mele..nu primeam nici un raspuns..totul parea imposibil..ramasesem singur pe o stanca nesigura,care se putea prabusi in orice moment in oceanul amar al durerii..dar nu ma puteam misca..ochii mei statea nemiscati..priveam doar soarele..el,era singurul de care imi aminteam..in rest,nimic nu mai exista pentru mine..uitasem totul..ma simteam ciudat...parca ceva imi producea suferinta..un gand inocent,pe care ma temeam sa-l descopar..imi era frica..imi era teama de trecut..soarele devenise clepsidra vietii mele,din care,cu siguranta,in acele momente se scurgeau ultimele clipe de existenta..din ele izvorau ultimele raze fierbinti care urmau sa ma imbratiseze pentru ultima data..urma apoi acel vis etern,acea cautare fara de sfarsit..urma sa adorm si sa nu mai ma trezesc niciodata..dar totusi,nu imi doream sa parasesc aceasta lume fara sa mai sarut macar o data ceea ce-mi era cel mai drag..iar,de-ar fi fost sa nu mi se indeplineasca aceasta dorinta,cu siguranta ca as fi renascut..
deodata,soarele inimii mele,icoana sufletului meu,s-a apropriat..am simtit din nou caldura care vindeca intotdeauna orice rana..zambetul de care aveam atata nevoie rasarise..si stralucea puternic pe bolta destinului meu..in acele momente,cand visul devenise realitate,am renascut..chiar daca frumusetea emanata din trupul acelei zeitati ma orbea,m-am simtit foarte fericit..in fata mea,statea statuia vie,steaua cea mai fierbinte a calatoriei mele pe acest pamant..poate mai ramasesera doar cateva fire de nisip..cateva secunda..dar nu ma deranjau acele lacrimi ale desertului,nu imi pasa ca timpul se scurgea cu o viteza ametitoare..atata timp cat soarele se preschimbase printr-un proces divin al metamorfozei intr-un trup omenesc..era transformat in chipul acelei femei de care eram indragostit..era un zeu incarnat,a nu stiu cata oare,in corpul unui om..un om aparent simplu,obisnuit..dar care isi arata adevaratul chip numai in fata mea..da,stiu si posibilitatea ca eu sa ma fi inselat..sa fi avut o iluzie..dar nu,era cat se poate de real..totul era asa cum imi doream..
un dor nesfarsit imi cuprinsese trupul..ochii devenisera niste faclii nemuritoare..o forta la care nu puteam opune rezistenta,pusese stapanire pe mine..si atunci te-am imbratisat...impotriva oricarei dorinta rationale am sautat acele buze sfinte..era ultimul lucru pe care il faceam pe acest pamant..probabil ultima amintire..dar era tot ce imi doream..era un moment de implinire...visul cel mai important se indeplinise..chiar daca ma desparteam foarte greu de tine,nu puteam plange..nu puteam pata cu lacrimi acele momente marete in care trupurile noastre,sufletele noastre,si intreaga lume s-au unit.soarele si luna..muntii si campiile...eu si cu tine..nu era o unire eterna,ci doar pentru o clipa..o clipa care deschidea poarta spre iubire..o taina sacra,un ritual dumnezeiesc.

acest sarut firbinte se transformase intr-un fior care imi cuprindea intreg trupul.era o forta malefica care,pentru prima data,proiducea suferinta..deschideau cele mai adanci rani..si nu am mai rezistat.in acele momente,ne-am despartit pentru totdeauna..o lacrima se inalta deasupra noastra,o stea cobora in adancul cerului..iar eu ma aflam la granita dintre viata si moarte...
acest vis nu se prabusea..nu,nu pot spune asta,deoarece acest vis era un vis indeplinit..calatoria aceasta se incheia aici..in fata acestui astru,in fata ochilor tai..absorisem caldura iubirii...si ma simteam minunat..o,cat de mult mi-as fi dorit ca aceasta sarutare sa fractureze timpul..sa-l inghete pentru totdeauna,pentru ca eu sa raman mereu langa tine..dar acest lucru nu s-a intamplat..
ingerii ma considerau un tradator,deoarece dragostea mea pentru tine m-a facut sa nu ma inchin in fata aripilor lor.te veneram pe tine..
privind copacul inimii mele,din care au cazut aproape toate frunzele,aproape toate amintirile,constat ca a inflorit totusi o floare..din ea se vor forma noi fructe..floarea aceea esti tu...imi este teama de acel moment cand vei parasi aceste ramuri..cred...ca din acel moment,care sper sa nu vina niciodata,vor curge numai lacrimi.....nu iti pot povesti intamplarile din calatoria mea spre implinirea visului.,,pentru ca sunt tragice...te rog..accepta aceasta invitatie..da-mi o sansa si vino sa te intalnesti cu mine...lasa-ma sa te imbratisez ..lasa-ma sa stau langa tine macar o clipa...spune-mi ca ma iubesti doar pentru cateva secunde..pentru ca,daca voi ajunge sa ating zambetul tau,voi intelege cat de frumoaa este eternitatea..doresc sa fiu cuprins de eternitatea iubirii...insa..acest copac inconjurat numai de iubire,isi are radacinile intr-un sol al amintirile..radacinile sunt singurele care se lupta cu insectele subterane...radacinile sunt in cautare de lacrimi,pentru a putea creste...cand copacul este trist,el invoca spiritul furtunii pentru a-l ajuta...furtuna spala ranile provocate de lupta cu singuratatea...dupa ce a stetrs toate urmele singuratii,furtuna dispare...atunci are loc aparitia curcubeului..care zambeste multumit copacului pentru ca a avut puterea sa-si invinga propriile limite...dupa ce totul pare terminat se produce aparitia celui mai frumos fenomen..vorbesc de aparitia ta..de aparitia unei fiinte angelice....atunci cand apari,imi inconjori trupul obosit de atata lupta...atunci imi dau seama ca floarea care s-a nascut in acest copac al inimii mele este iubirea..fructele ei sunt momentele magice de neuitat...iar tu,esti armonia din jurul meu..esti mirosul ametitor al naturii...esti zambetul soarelui care-mi incalzeste trupul..tu esti vantul care imi cutreiera ramurile...iar eu,sunt cel mai fericit copac de pe acest pamant.....iubire...speranta.....iubirea este aerul pe care viata noastra il respira...
Aş vrea să pătrund şi eu în ochii de care m-am îndragostit, chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aş face. Iar dacă timpul ar deveni o amintire, aş fi totuşi fericit pentru că te-am văzut zîmbind, şi am reuşit să ating o femeie creată de soare. Dacă voi ajunge în inima ta aş zbura peste toate vîrfurile munţilor, şi aş şedea pe tărîmul fericirii, in care toţi venerează numele tau. Eu însa iţi venerez ochii plini de sclipire. În ochii tăi am găsit înţelepciune, şi am reuşit să descopăr unele răspunsuri la marile enigme ale omenirii. Însă nu mai lăsat să aflu răspunsul la enigma care mă frămîntă cel mai mult: iubirea.Ochii tăi mi-au descris atîtea lucruri uimitoare. Sufletul tău ma călăuzit spre purul adevăr despre viaţa. Am ajuns in faţa unui copac, era copacul vieţii. Fructele lor erau oamenii, plantele şi animalele, ele erau rodul acestei planete. Toate erau frumoase, dar în acelaşi timp erau diferite. Fiecare urma să-şi continue propriul drum la momentul potrivit. După ce aveau să fugă din copacul pe care pămîntenii îl numesc Terra, cădeau prin marele univers. Unii cred că aceste fructe deveneau stricate, dar nu este adevărat. O dată cu părăsirea copacului căpătau o nouă formă. Din acel moment rolul lor se schimbase. Fiecare fruct trebuia sa-şi găsească un loc potrivit în acest univers. Apoi trebuie să aştepte să crească şi să devină un copac, şi să dea naştere la noi fructe. Acest proces le era cunoscut, pentru că pe Pămînt reuşiseră să dea naştere la flori şi să transforme copacul într-o lume minunată, plină de viaţă. Asta este viaţa care ne înconjoară, totul este atît de simplu şi de frumos. E adevărat că unele fructe devin locul ideal al viermilor, stăpînii marilor dezastre, dar acestea sunt izolate, pentru că Pămîntul este o recoltă bogată...Mai am cîteva ore de trăit, de aceea m-am gîndit să îmi descriu viaţa. Doream să aflu dacă această călătorie işi atinsese ţinta. Doream să aflu dacă reuşisem să-mi îndeplinesc visul suprem. Viaţa mea putea fi un zîmbet, putea fi privirea unui îndrăgostit, dar şi imaginea soldatului învins în lupta cu realitatea. Îmi fac curaj, îmi eliberez sufletul şi-l las să pătrundă în necunoscuta mea viaţă.. Trecut şi puţin prezent, pentru că nu mai poate fi vorba şi de viitor- e imposibil : viaţa mea o poveste de iubire, nu este nici măcar fracţiune din chipul îngerilor. Viaţa mea nu este un vis, dar nici realitate. Viaţa mea este fericire, dar şi suferinţă, este lumina iubirii dar şi parte întunecată,singurătate. Viaţa mea este un mesaj, pe care am încercat să-l transmit pămîntenilor. Ştiu, m-am născut din dorinţa aprigă de a iubi şi de a ajuta. Nu ştiu cît de mult am ajutat această lume în călătoria mea, dar ştiu că au existat fiinţe care au zîmbit atunci cînd m-au întalnit. Fiecare zîmbet este o comoară pentru cine îl priveşte. Nu am făcut prea multe fapte bune, dar am ştiu să mă bucur şi să încerc să ajut atunci cînd mă simţeam în stare. Am fost întotdeauna fericit de viaţa mea. Nu pot uita zeitatea care mi-a alinat focul din inima mea, nu pot uita nenumăratele imagini oglindite în ochii mei, nu pot uita acele persoane pe care le-am iubit. Nu am iubit pentru a fi iubit, nu am iubit pentru că asa este moda. Nu, eu am iubit doar pentru a trăi, pentru că plămînii mei nu respiră doar aer, respira iubire, respira nebunie. Nu cred că mă înţelege cineva, dar ştiu că fiecare clipă a vieţii mele a fost una specială: atunci cînd mă afllam langă tine, reuşeam să privesc dincolo de limitele proprii şi am putut depaşi realitatea oamenilor. Lîngă tine am fost în stare să zbor, dar am simţit şi nevoia de a mă scălda în clipe de linişte, de singurătate. Am ajuns în vîrful munţilor, dar in fundul Oceanului era şi un mister pentru mine. Atunci cînd nu eram lîngă tine nu eram trist, deoarece singurătatea era un experiment, care mă ajuta mereu să înving orice obstacol şi să ajung din nou la tine. Atunci cînd propriile mele arme îmi produceau răni, mă retrăgeam pentru cîteva clipe: încercam să găsesc metode noi, încercam să învaţ din propriile greşeli. Nu regret nimic, pentru că viaţa mea este rodul unor incercări nebuneştii. Nimeni nu mă credea în stare să traversez labirintul vieţii, dar iată că am reuşit. Am adunat fiecare amintire şi le-am pus într-un album numit suflet. Acum, voi trimite acest album spre tărîmuri necunoscute, pentru a planta sămînţa iubirii în diverse locuri. Nu plînge,zîmbşte. Aminteşteţi mereu viaţa pe care o trăieşti, aminteşteţi că te-am iubit. Tu eşti cea mai preţioasă piatră din cufărul inimii mele, tu ai puterea să străluceşti neîntrerupt. Numele tău, provine din alianţa ţărmului cu marea, iar eu sunt locul pe care stai, sunt locul unde te odihneşti, unde stai şi priveşti fiecare răsărit. Eu sunt parte din această planetă, iar tu ,eşti raza de soare care-mi mîngîie obrajii. Păşesc acum într-un tărîm necunoscut, ştiu- ultimele secunde încep încetul cu încetul să apună, una cîte una. Eşti din nou lîngă mine, iţi privesc frumuseţea ta rară. Fac o scurtă călătorie în ochii tăi, mă încălzesc apoi într-o cameră minunată (pe care pămîntenii o numesc inima) privesc focul şi ştiu că el este iubirea care mi-a desenat viaţa. Apoi, dupa cîteva atingeri încep să părăsesc această planetă. Simt că mai pot spune cîteva cuvinte. Nu ezit, aleg doar două cuvinte magice care sunt întotdeauna fermecătoare: Te iubesc....
un porumbel se inalta spre noi orizonturi de pe mana mea,din sufletul meu iubirea se elibereza..ochii mei redevin un fluviu linistit..totul este din nou intr-un echilibru de neimaginat..pentru prima data nu imi mai este teama de esec..pentru ca am incredere in acest porumbel...am incredere oarba in iubirea pe care ti-o port..nimic nu ma poate opri...stiu ca voi reusi...
astept de atata vreme venirea creatorului tau aici langa mine..doresc sa-mi spuna ecuatia unei transformari eterne..in sufletul tau..doresc sa adun iubire din inima ta..desi stiu ca e aproape imposibil..si totusi,iubirea asta e imposibila,pentru ca un zeu,sau mai degraba o zeita,nu va putea niciodata sa iubeasca un om..o,cate rugaciuni trimit cerului..doresc sa ma ajute..vreau sa tre am in bratele mele,fiindca te iubesc ..poate e egoism,poate un defect...
o,ochii prea puri,prea limpezi in frumusetea lor nemuritoare,va rog sa ma mai priviti macar o data..si apoi,pteti privi in alta parte..ochii tai,de m-ar putea vedea cum te astept,cum te caut in disperare..de-ar putea vedea in interiorul acestui trup..de mi-ar putea gasi inima,sufletul,atunci cu siguranta ca nu s-ar mai indoi..ar stii ca te iubesc cu adevarat...dar ei nu pot..ei vad doar o realitate exterioara./.cu care nu sunt de acord..si de aceea,ma resping de fiecare data..ce usor ma poate omora singuratatea..tacerea ta e un cutit care ma omoara mereu..si de aceea,te chem acum aici.,.in vis,dar si in rfealitate..iti dau tot ce vrei,dar cer in schimb sa privim amandoi in sufletul celuilalt..sa ne privim in ochii...ai tai sunt poate reci,ai mei poate fierbinti...sau poate ca e invers..dar ochii mei sunt ai tai..nu prea conteaza cum sunt..nici focul,dar nici gheata nu ma vor indeparta de tine..esti unica mea faptura,din care ma hranesc neincetat..absorb mii si mii de raze,toate fierbinti..dar vreau sa ma hranesc pentru o clipa cu sangele inimii tale..si apoi iti dau tot sangele meu..irti dau toata iubirea de care ai nevoie..iti ofer ca si cadou toate visurile mele..pentru ca tu,esti viata mea..esti drumul pe care pasesc..esti soarele care lumineaza calea..esti toto ceea ce vad..dar,te rog sa accepti,sa intelegi..
pentru ca nu pot,esti prea frumoasa pentru a reusi sa te descriu..nu stiu nici azi,si cu siguranta nu voi afla niciodata,de ce m-am indragostit de tine..
tu,maiastra pasare a paradisului..ti-ai luat zboruri si ai inceput sa te indepartezi de mine..eu aripi nu am si de aceea voi ramane aici pe pamant,asteptandu-te..voi privi mereu cerul in speranta unei reintoarceri..dar azi imi iau adio..probabil ultimele mele dorinte vor ramane neindeplinite...niciodata nu putem stii ce ne rezerva viitorul..poate ca maine te voi privi de sus..te voi vedea si te voi astepta..voi povesti tuturor despre tine..dar,daca maine ma voi putea din nou trezi,promit ca te voi iubi mult mai mult..voi mmultumi intregului univers ca mi-a mai oferit o zi pentru a te astepta,...pentru a te imbratisa...fiecare clipa este o imbratisare a acestei lumi..pentru ca in fiecare secunda,ma gandesc la tine..zambetul tau,cel cu care m-ai intampinat prima data,imi este intotdeauna un otiv de a trai..doresc sa fiu langa tine,si voi lupta...dar daca tu nu vei dori,voi lasa imediat sa treaca prin mine sageata mortii...privesti de pe o stanca...cum incerc sa ajung la tine.
alerg prin toata jungla pentru a ajunge la tine..imi amintesc prima intalnire,momentul cand team intalnit pentru prima data..da,era la un joc de carti..si nu conta daca pierdeam sau castigam,ma atageai..vorbeam cred numai banalitati..dar priveam ochii tai si parca as fi admirat un rasarit de soare..am crezut ca este rasaritul propriei mele vieti,caldura de care am nevoie..probabil ar fi fost cel mai bine daca as fi plecat..daca nu as mai fi venit niciodata la tine..dar,mreu veneam la tine..au fost,si sper sa mai fie,nenumarate momente frumoase..atunci,soarele aducea fericire in sufletul meu..prezenta ta imi improspata viata..razele ochilor tale ma mangaiau...si am crezut ca va fi o frumoasa poveste de dragoste..darm,totusi,speram sa fie doar i iluzie,caci nu stiu nici astazi de ce,parca presimteam ca nu putem fi impreuna,unul in bratele celuilalt..si nu stiu cum a trecut timpul,cum am trait atatea momente frumoase langa tine..tin mine,fiecare conversatie..toate ajutandu-ma de fiecare data sa fiu fericit..da,in prezenta ta,eram fericit..tin minte ce minunat m-am simtit cand am stat in banca ta,in locul unde mireasma ta se aseza in fiecare zi..si cat de frumoase erau pauzele cand eram amandoi afara si discutam..tin minte fiecare intalnire..si cred,sper sa nu ma insel,am fost prieteni buni..soarele era pe cer,dar in acelasi timp,era si pe pamant..te consideram,si inca cred acest lucru,o raza din steaua care asigura viata pe pamant..tin minte fiecare conversatie avuta chiar si pe mess...mai tii oare minte de autostrada iubirii,despre care ti-am marturisit ca merg cu o viteza ametitoare pe sensul nepotrivit,cel opus..mai tii oare minte parerea mea despre iubire?poate ca astazi nu iti mai amintesti..dar iubirea pentru mine esti tu,o speranta..un rasarit pe care il vreau mereu langa mine..un soare ce nu apune..dar care incalzeste mereu viata mea.
of,cerule,te rog,invita-ma..am atatea sa-ti povestesc,..priveste aceasta fata,cata frumusete,cat mister,..poate exista in acest om..o creatorule,parca ai facut-o prea frumoasa..cum de ai trimis acest tablou viu in fata mea,cand stiai ca nu ma pot abtine..stiai ca nu il pot ignora..si ce era de facut?sa privesc in alta parte?dar care parte?caci ea era peste tot,pana si in inima mea..si vai,cat as da sa nu o fi vazut niciodata..de ce,magnific zeu al acestui univers,ai pus stralucire in ochii ei?nu era de ajuns ca era atat de atragatoare?si vocea ei,de ce ai facut-o atat de melodioasa?de ce m-ai facut sa gasesc drumul catre ea,cand stiai ca va fi doar pentru o clipa?de ce Doamna?de ce?si iata,stau acum cu gandul doar la ea..parca inima mi-a luat foc...cat de simplu ar fi daca as renunta..dar sunt convis ca stii ca nu pot.,.pentru ca o iubesc..si totusio,atingerea mea o poate murdari?pot strica creatia ta daca o imbratisez macar o data?
de ce?etenra intrebare..dar totusi,as vrea sa o mai vad macar o data..as vrea sa retraiesc trecutul..si as plati oricat..chiar si intrarea in infern..dar oriunde as merge,totul s-ar transforma in paradis..daca ea ar fi langa mine..dar daca nu,ramane o amintire,un tablou,o imagine prezenta pentru totdeauna in sufletul meu...ai,poate ca este o coincidenta,dar de ce ii este oare data sa poarte numele iubirii?

..am gresit,am gresit fiindca te-am iubit..urasc acest lucru..este insa o ura pozitiva,chiar daca suna absurd..e insa,greseala vietii mele,o greseala care face viata mai frumoasa..e greseala care a facut sa te intalnesc,si de aceea,intotdeauna voi zamb cand imi voi reaminti de tine..cand te voi revedea,chiar de va curge lacrimi din ochii mei,sa stii ca tot te iubesc..
visez cu ochii deschisi..nu intreba de ce,fiindca raspunsul este unul dureros..astazi am decis sa-ti marturisesc sentimentele mele fata de lumea aceasta ..dar nu stie nimeni cat de mult iubesc..nu stii cu ce intensitate,cu ce dorinta nemarginita ma indrept de fiecare data catre ea..doar pentru a smulge un zambet..iar ultima data cand am intalnit-o...of,ce durere apasa in aceste momente asupra mea cand imi amintesc ce s-a intalmplat atunci..
si brusc,atunci cand ultimul zambet a zburat departe,spre locuri necunoscute,am izbucnit..m-am cutremurat,am plans cu sange,lava de sentiment ..lacrimi invizibile...eram de neoprit..distrugeam in acele momente tot ceea ce construisem.
Eu,eram acela,care trada..doream sa opresc,sa ucid trupul acesta neimportant,din care izvorau atatea rele..eram,un rau tulburat,in care,pe parcursul vietii,mii de lacrimi colindau un spatiu ce devenea din ce in ce mai mare..poluam...desi visul meu,fusese cu totul altul..si atrunci,in acele momente,cautam privirea Soarelui..dar,unde disparuse?nu era acolo,totul era predestinat durerii..Strigatul meu devenise un nesfarsit ecou al durerii..nu,nu eram las,eram foarte curajos,deoarece sa lupti impotriva tuturor,este chiar un act nebunesc..dar,eu eram slab..puterea mea pierise...si,aceasta slabiciune era amestec de iubire si ura...eram,la granita dintre pamant si cer..nu puteam insa trece,fara a plati un tribut:tribut de lacrimi si sange...imi parea rau,trebuia sa fac aceasta fapta necugetata de a distruge tot ce-mi era drag..dar,o singura fiinta,ma facea sa urlu..pentru ca,pe ea,nu o puteam rani..eram cucerit de frumusetea ei,legat pentru eternitate de sufletul ei..pe ea,nu o puteam trada..
Un fior strabatea corpul adormit..otravit de noptiile albe,petrecute departe de tine..departe de singura fiinta pentru care Viata capata sens..singura pentru care puteam privi cucubeul,zambetul adevarat al naturii,si in acelasi timp si al meu...puteam zambi doar in prezenta ei,puteam visa numai cand ma gandeam la ea..si totusi,chiar daca toate aceste intamplarii se produceau la rasaritul acestui glob fierbinte aterizat pe pamant..sub aripile acestui inger,am invatam ce inseamna a iubi..am invatat ce inseamna a trai,a fi fericit..dar,apusul aducea singuratatea..atunci,luna era o oglinda,in care priveam de nenumarate ori.,.chiar daca se afla departe de mine,te-am putut observa,...si atunci,cand ochii tai vegheau sub lumina de mister a luceafarului,adormeam..intram intr-un vis fara sfarsit..mereu langa tine..te priveam,eram incantat de frumusetea ta..corpul tau imi incalzea amintirile,si era un pot spre indeplinirea visurilor....visam...zambeam si eram fericit,deoarece eram in preajma ta,sub protectia aripilor tale,inconjurat de frumusetea nestinsa a ochilor tai...si totusi,regretam un singur lucru..acela,ca nu reuseam niciodata sa-ti spun ca te Iubesc..
si iata,in cele momente,cand aveam urgenta nevoie de aparitia zambetului tau,ai venit..ai coborat pe o raza stelara..trupul tau,atat de alb,mangaia pamantul.datorita tie totul se supunea acelui proces magnific al renasterii..soarele coborase pe pamant,sufletul tau cutreiere intreg peisajul..ma cuprindeai cu o forta de nedescris..parul tau,dansa pe ritmuri neintelese..in acele momente,erai zeita tuturor..in fata,se inchinau toti..chiar daca niciodata nu imi marturisisei ca ma iubesti,in acele momente eram convins ca iubirea ta era un dar..un dar etern,pe care,in acele momente il primeam..priveam jocul culorilor din ochii tai..mai mereu schimbatori,dar iata,in acele momente,ochii tai straluceau..erau rosii,precum focul iubirii...
ma imbratiseai,si chiar atunci,mi-am dat seama ca pot deveni mai bun..furia,durerea..totul disparuse..priveam increzator cerul atat de senin...si eram multumit...pentru prima data,puteam zambi..pentru prima data,visul meu se implinise..nu eram zeu,eram un om..un om normal,care urma sa inceapa o noua viata;alaturi de femeia visurilor..alaturi de persoana care,in cele mai grele momente,a fost mereu langa mine,ajutandu0ma de fiecare data...

si deodata,nu m-am mai putut opri..ma apropriam din ce in ce mai mult de tine..ochii tai deveneau salbatici..ma atrageau cu o forta impotriva careia nu ma puteam opune..chiar daca nu-ti doreai poate acest lucru,ma himnotizai..patrundeai intr-un fel in sufletul meu..sau chiar si in trupul meu..ochii tai devenisera,cu siguranta in acele momente,centrul universului..erai granita dintre existenta si sfarsit..totul se transformase..ochii tai straluceau ametitor..
...gura ta era o icoana sfanta,ochii tai erau un izvor cutremurator...trupul tau era creatia zeilor..dar in acele momente te vroiam..eram gelos,eram gelos atunci cand te vedeam in bratele altora..pentru ca stiam ca mirosul lor isi va pune semnatura peste trupul tau...ma simteam groaznic atunci cand te vedeam in preajma lor..in bratele lor..
fiindca te iubeam..te doream numai pentru mine...poate ca eram egoist,dar zambetul tau era singurul fenomen,singurul miracol pe care nu-l doream sa-l imapat cu nimeni altcineva...
o ultima atingere,o ultima clipa de fericire petrecuta in paradis..ul ultim sarut..un rasarit care avea sa apuna imediat...un zambet care va dura doar o secunda...si apoi..o vesnicie intreaga petrecuta in infern..in singuratate.
viata era cruda..in fiecare secunda apunea un zambet..sfarsitul venea si distrugea totul..te asteptam.aveam de fiecare data aceeasi speranta..dar,fructul acesta al iubirii,nu putea inflori..erau un fruct necopt,cu gust amar..se pare ca nu avusesem destula rabdare..nu intelesesem ca iubirea este un fruct care trebuie cules doar in momentul in care s-a copt.
eu nu avusesem rabdare..dar,nu era totul terminat..acest fruct,putea renaste..eu,sau inima mea,sau chiar sufletul meu,erau un ghiveci..eu eram soare si furtuna..lumina si apa...eu eram caldura...si vant..''eu..eram iubire..''
da,asta era...fructul acesta,iubirea era,si inca este,initierea mea in aceasta lume..dar,pentru ca procesul sa fie complet,si eu trebuia sa devin un maiestru..un artist...trebuia sa ajuut acest fruct,aceasta samanta nemuritoare sa infloreasca...
atunci te-am vazut..desi te cunosteam foarte bine,desi chipul tau imi ramasese intiparit in suflet,nu te-am recunoscut...si asta,datorita faptului ca erai mult mai frumoasa.ti-am privit ochii,si am reusit sa vad acel foc nestins,pe care l-am cautat atata vreme..era focul iubirii...care reinviase in sufletul tau..in acele momente iubeai,erai un curcubeau sau un zambet..la inceput acest vis parea imposibil,dar iata ca astazi s-a implinit..iubirea ne unea pentru totdeauna..recunosc,de multe ori am fost foarte aproape de dezastru,am fost uneori pe punctul de a renunta,de a indrepta privirea catre altcineva..dar nu am facut acest lucru,mi-am continuat drumul,desi era cel mai lung si cel mai periculos..si iata,astazi toata munca imi este rasplatita..desigur,cel mai mare merit nu este al meu,ci al tau..este meritul tau,pentru ca si tu m-ai iubit..pentru ca,privirea ta,sufletul tau,cuvintele tale,intotdeauna ma protejau..intotdeauna mi-ai dat puterea de a ma ridica ...de a invinge!
eu te iubesc deoarece te iubesc(suna o aberatie nu-i asa?probabil,dar cred ca este unicul raspuns la aceasta intrebare.).te iubesc deoarece prin tine mi-am recapatat,sau mai bine zis descoperit,viata,fericirea

caci prin tine am reusit sa strabat clipe de fericire atunci cand ramaneam ratacit in privirile tale,dar si momente de groaznica suferinta,deoarece singuratatea si propriile greseli m-au facut sa imi urasc incapacitatile de a-mi depasi limitele acestui corp in care traiesc.caci in prezenta ta,mi-am dorit intotdeauna sa fiu mai bun,pentru ca imi dadeam intotdeauna seama ca tu meriti ceva special..

fiecare litera,fiecare cuvant a facut ca eu sa te iubesc mai mult..incet,incet ating infinitul iubirii:acel minunat fenomen sacru pe care alchimistii se tot chinuie de ceva vreme sa il descopere....
fiinta cu chip de inger si trup de femeie,visul iubirii ne cuprinde pentru totdeauna,iar timpul nescurs ucide mii de vieti..un dans al nemuriiri transforma acel suflet ratacit in tainele iubirii...si am dorit sa te urasc,macar pentrui o clipa,sa pot trai independent de tine,darn nu am reusit..caci chipul tau,ma ametea de fiecare data..

si in acele momente,patrundeam in inima ta..o simpla privire ma trimisese intr-un loc special unde fiecare intrebare isi gasea un raspuns..imi dedicasem intreaga viata pentru a intelege iubirea..astazi ma aflam in fata celui mai important raspuns..sufletul meu era atat de nerabdator..inima-mi batea foarte puternic..ochii mei vedeau pentru p[rima data....yun joc fascinant ma cuprindea din toate partile..timpul urma astazi o noua cale..universul intreg se oprise,caci acest raspuns era capabil de orice lucru//intreaga lume era supusa unei transformari totale..iubirea fusese eliberata si cuprindea toate fiintele dfe pe pamant
o,lume,acest univers prezent intr-o singura persoana...unde toate drumurile ma aduc numai langa tine,indiferent daca doresc sa ma aproprii sau sa ma departez de tine..toate visurile sunt despre tine.uneori,imi doresc sa raman orb,deoarece atunci as foi convins ca nu vopi mai putea niciodata..doresc sa te vad mereu,dar nu este solutia pe care trebuie sa o iau..imagina ta,de femeia mereu frumoasa,imi produce numai durere..deoarece,constientizez ca niciodata nu voi fi langa tine..uneori,imi doresc sa raman surd,dar oare,atunci iti voi mai auzi glasul?probabil ca nu,dar nu te voi uita...daca,cine stie,voi muri,vei fi in siguranta..caci,in sangele meu exista acel instinct..buzele tale trezesc amintiri de neuitat..le vreau,desi stiu ca nu voi reusi niciodata sa le ating..nu stiu ce este mai bine,dar stiu ca prez3nta mea langa tine nu este posibila...




iubirea este o alchimie sentimentala, stiinta care se ocupa cu transformarea momentelor de singuratate si nefericire in zambete..dar poate este mai mult decat o stiinta..este un miracol,deoarece este bazata pe legile sacre ale universului.alchimistul este acea persoana care reuseste cu ajutorul iubirii sa aduca zambete pe fata celor necajiti..
se spune ca la inceput dintr-un nor de praf s-a format o sfera..din aceasta sfera s-au format soarele impreuna cu inele...cum soarele incalzea prea mult planetele,acestea au inceput sa se distanteze de aceea forta infricosatoare..pe drum insa,atunci cand au ajuns la distanta potrivita fata de soare,au observat ca soarele este o frumusete rara,iar razele lui sunt benefice....au hotarat fiecare ca trebuie sa se aproprie,dar cu fiecare pas facut,soarele devenea din nou razbunataor,asa ca au decis sa ramana la distanta potrivita,deoarece era cea mai buna solutie.deci,asta este viata-trebuie intotdeauna sa gasim locul potrivit pe acest pamant,unde ne putem bucura in orice moment de frumusetea naturii si misterele universului....de aceea iubirea este o batai exacta a doua inimi...desigur,putem iubi fara sa fim iubitii,dar iubirea supravietuiestye numai daca este reciproca,daca ambele inimi functioneaza dupa aceleasi legi nescris.e.astfel,este cu neputinta..este adevarat,ne iubim parintii,fratii sau celelalte rude..insa uneori in viata noastra intalnim o anumita persoana pentru care simtim sentimente profunde,care ne schimba viata..si acest sentiment minunat se numeste iubire...va propun sa lasam iubirea sa zboare in continuare precum o pasare pe taramul universului...
probabil ca acest univers ascunde IUBIREA SACRA-locul unde decizi sa fii mai bun,sa-ti invingi limitele umane...privesc nemiscat,incerc sa trimit o ultima imbratisare acestei lumi care mi-a arata ce este iubirea,ce este viata...
timpul trece,oamenii se schimba,iubirea ramane o amintire..pana si ea este trecatoare,dar in acelasi timp mereu eterna in aceasta inima a sufletului meu..

acest vis se termina aici...tot ce ati citit,este adevarat sau se va indeplini in viitorul apropriat..totul este cat se poate de serios..dar,nu am reusit sa descriu nici macar o parte din frumusetea acestei iubiri eterne..si sunt convins ca nu o voi putea descrie niciodata...insa,o simt si o traiesc in fiecare secunda cu aceeasi intensitate puternica..nu as fi scris nimic daca as fi stiut ca voi rani pe cineva..am scris despre realitate...am scris despre ea,fecioara,zeita dintre pamanteni..am scris despre o frumusetea ei,despre gandurile si sentimentele ei..si in acelasi timp,am scris si despre un om..despre actorul principal din vfilmul vietii mele..am scris..am privit si am ascultat.

"Trăind în cercul vostru strîmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."


Iubirea-n mintea mea nu este nimica decât o răceală.Aţi observat vine,apoi pleacă şi tot aşa,exprimarea sentimentelor faţă de celălat cu care ţi-ai putea împarţi pentru un timp perna este reală,dar apoi ajungi ca din iubire să ţi se para obişnuintă,monotonie.

Am ieşit dintr-o relaţi,scurtă recunosc,dar abia acum am realziat,chiar dacă mi s-a zis de prin toatea părţile,părinţi,prietenii şi chiar ea,persoana-n cauză că aş fi gelos,arogant şi egoist.Dar despărţirea asta m-a făcut să-m idau seama că da mă omule ăsta sunt eu si poate dacă-mi dădea cea de-a doua şansă m-ar fi schimbat.Dar n-ai ce să le faci persoanelor cretine şi proaste.

Revenind la subiect,într-o zi o să avem cu toţi o gripă porcină care o să ne ducă până la moarte.Până atuncea ne dregem cu "pastile" şi ne trece răceala.